Italia - Anglia, debut cu un „epic fail”! Solista a plâns după ce a „masacrat” imnul oaspeților VIDEO

Festivalul fotbalistic Italia - Anglia (1-2), din preliminariile Euro 2024, disputat joi la Napoli, a început cu un fiasco. Asta pentru că, la interpretarea imnurilor celor două țări, solista desemnată de gazde să cânte s-a făcut de râs.

Solista de muzică pop, Ellynora, a transformat celebra „God Save The King”, într-o scenă jenantă, cu cei din teren și de pe banca de rezerve privind consternați la „epic fail”-ul cântăreței. Acesta și-a cerut scuze la final și a explicat că de vină a fost o „problemă tehnică”.

În timp ce tifosii italieni de la Napoli s-au pornit să fluiere imnul, artista americano-italiană a ratat începutul melodiei și a început să se panicheze. „Căutată pentru masacrul imnului național”, au titrat tabloidele britanice după meciul câștigat joi cu 2-1 de vicecampioana Europei.

A dat vina pe o problemă tehnică

Ellynora s-a justificat presei din Albion că a întâmpinat o problemă tehnică la căști, sunetul nu s-a mai ajuns la ea în timp ce cânta, iar fondul sonor s-a repetat de câteva ori, derutând-o complet.

Ellynora i-a uimit pe toți cu interpretarea ei. Foto Facebook

Ellynora i-a uimit pe toți cu interpretarea ei. Foto Facebook

„Sunt atât de supărată pentru ceea ce mi s-a întâmplat, pentru că voiam să iasă perfect, dar nu este din vina mea. Oricum, îmi cer scuze fanilor englezi care au fost pe stadion și celor care au privit partida la televizor.

M-a deranjat și pe mine și vrea ca lumea să știe că n-am fost lipsită de respect. Am simțit ca pe o onoare să fiu invitată pe scenă să cânt imnul național al Angliei. N-am mai pățit niciodată asta pe o scenă”, a povestit artista în Daily Mail, citat de gsp.ro.

Anglia și-a luat revanșa după finala de la Euro

Într-o reeditare a finalei EURO 2020, găzduită de Anglia, selecţionata Albionului s-a impus prin golurile marcate de Declan Rice (13) şi Harry Kane (44 - penalty). Pentru italieni a înscris debutantul Mateo Retegui (57), un italo-argentinian adus de urgenţă la naţională de Roberto Mancini.

Anglia a jucat finalul în inferioritate, după ce Luke Shaw a primit două cartonaşe galbene în decurs de trei minute (78-80).

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Viaductul de la Nădășelu, ridicat în timp record peste cimitirul din sat

2 Circulația pe lotul Sibiu-Boița de pe A1 va fi oprită: șoferii revin pe DN7

3 Oamenii de afaceri Gregor Hudohmet și Dragomir Theodor Cristian, arestați preventiv 30 de zile după ce ar fi cerut șpagă 450.000 euro de la o altă fir…

4 Suspectă treabă... / Afacerea gazului lichefiat: culisele contractului de lobby de la Cotroceni

5 Alerte de vânt puternic în șapte județe: maximele ajung însă la 26 de grade