Italia: Cocaină în valoare de aproape 110 milioane de euro, confiscată într-un port din Calabria

Garda financiară italiană a anunțat vineri confiscarea a 540 kg de cocaină, cu o valoare estimată pe piața neagră de 108 milioane de euro, în două operațiuni distincte întreprinse în portul Gioia Tauro din Calabria, în sudul Italiei, transmite AFP. O primă încărcătură de 40 kg de cocaină a fost descoperită într-un container provenit din Chile, transportând quinoa spre Fos-sur-Mer, sudul Franței.

O a doua încărcătură de 500 kg de cocaină a fost găsită într-un container provenit din Brazilia și care transporta lemn cu destinația Ravenna.

Conform Gărzii Financiare, cocaina confiscată avea o puritate foarte ridicată, iar drogurile au fost depistate cu ajutorul scannerelor speciale și al câinilor dresați.

Gioia Tauro, situat în Calabria, locul de naștere al 'Ndrangheta, considerată cea mai puternică organizație mafiotă din Europa, constituie una din principalele porți de intrare a drogurilor în Italia.

Conform Gărzii Financiare, la Gioia Tauro de la începutul anului au fost confiscate 700 kg de cocaină.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Statul plătește 900.000 de lei Familiei Regale pentru terenurile expropriate la drumul spre A3

2 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

3 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3

4 Uniforma obligatorie revine în școli: decizia Senatului și reacțiile din teritoriu

5 VIDEO Gest romantic pe aeroport între Nicușor Dan și partenera sa, la New York