ITM Bucureşti a verificat respectarea măsurilor anti-pandemie într-un centru comercial din Bucureşti

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti a efectuat, marţi, un control într-un complex comercial din Bucureşti, pentru a verifica, printre altele, respectarea de către agenţii economici a măsurilor de limitare a răspândirii virusului, se menţionează într-un comunicat remis miercuri de instituţie.

În timpul controlului au fost verificaţi un număr de 201 angajatori şi au fost dispuse 201 de măsuri pentru limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2, fiind aplicate şi 3 sancţiuni contravenţionale.

La acţiune au participat şi reprezentanţi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.

Acţiunea de control a fost organizată în contextul creşterii ratei infectării în ultima perioadă în Municipiul Bucureşti şi a fost condusă de inspectorul-şef al ITM Bucureşti, Constantin Bujor.

Alte obiective ale acţiunii de control au fost identificarea şi combaterea muncii nedeclarate şi verificarea modului de respectare a dispoziţiilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, potrivit ITM Bucureşti.

Un număr de 60 de inspectori de muncă au participat la control, fiind dotaţi cu echipamente de protecţie şi respectând normele privind prevenirea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2. AGERPRES


populare
astăzi

1 A început deja Al Treilea Război Mondial?

2 „Nu e niciun dubiu că Pahonțu a participat la reprimarea violentă, soldată cu 50 de morți și sute de răniți”

3 Péter Magyar, noi săgeți către România: Paks la putere maximă, Cernavodă oprită

4 Un guvern PSD cu premier independent politic ar urma să fie instalat până la 15 septembrie

5 Ultimele calcule pentru noul Guvern. Când va nominaliza Nicușor Dan premierul și pe cine mizează în Parlament