Martha Bibescu, care s-a căsătorit la vârsta de 15 ani, a avut în întreaga sa viață parte de iubirile unor bărbați celebri.

Martha Bibescu s-a născut la 28 ianuarie 1889, la București, și a murit la 28 noiembrie 1973, la Paris.

Martha Lahovary a făcut parte din cele mai vechi şi mai ilustre familii româneşti de tradiţie politică, diplomatică şi culturală. Mama sa, Smaranda Mavrocordat, descindea din ramura moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat, iar tatăl scriitoarei, Ion N. Lahovary, a fost de-a lungul anilor ministru al României la Paris, ministru de Externe şi preşedinte al Senatului.

Prin căsătoria la doar 15 ani cu prinţul George Valentin Bibescu (preşedintele Federaţiei Aeronautice Internaţionale), nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul abdicat la 1848, scriitoarea devine astfel prinţesa Martha Bibescu, intrând într-o familie princiară, din care mai fac parte Ana-Elisabeta Brâncoveanu - contesa Anna de Noailles - şi Elena Văcărescu, dar şi cu rude franceze în genealogie directă cu familia împăratului Napoleon Bonaparte.

În timpul ocupaţiei germane (1917-1918), a ales să rămână în Capitală, având în îngrijire un spital pentru răniţi, de unde putea să cunoască în amănunt evoluţiile războiului. Informaţiile furnizate de ea Curţii de la Iaşi au fost extrem de folositoare regelui şi guvernului de uniune naţională, însă i-au atras nu de puţine ori ostilitatea administraţiei de ocupaţie.

După instaurarea regimului comunist în România, Martha Bibesc u a plecat în Anglia, apoi în Franța, unde a rămas o voce puternică până la moartea sa.

În anul 1963 a fost desemnată consilier al preşedintelui francez Charles de Gaulle în problema românească. Securitatea primise ordin expres de la Nicolae Ceauşescu să identifice toate personalităţile româneşti care trăiau peste hotare şi care, la un moment dat, ar fi putut să sprijine o acţiune sau alta a României. De exemplu, în Franţa erau identificaţi, ca potenţiale persoane cu influenţă, alături de Fischler, şi Apostolescu Vespasia, inginer, şef de serviciu în Diviziunea geologică a unui institut de cercetări, și Martha Bibescu, dar și inginerul Ion Brătianu sau scriitorul Emil Cioran.

Iubirile prințesei

La doar doi ani de la căsătorie, privirile Marthei , dezamăgită de eşecul începutului de căsnicie, se îndreaptă către Emanuel Bibescu, vărul princiarului ei soţ. Pasionat de istoria artei şi de vechile catedrale ale Franţei, exemplar masculin construit ireproşabil, prieten al lui Marcel Proust, Emanuel Bibescu respinge amorul pasionat al tinerei verişoare. Ea îi scrie rânduri aprinse, Emanuel îi impune să fie „cuminţi”. A fost a doua mare dezamăgire, conform lectiadeistorie1.rssing.com.

În 1909, prinţul Wilhelm, moştenitorul tronului Germaniei, se îndrăgosteşte de Martha și îi scrie lui George Valentin Bibescu cerându-i privilegiul de a coresponda cu soţia lui „cea mai frumoasă şi mai inteligentă femeie din România”.

O săptămână petrecută în luna mai a aceluiaşi an alături de Wilhelm al Germaniei va rămâne un reper al vieţii ei. Nu va uita niciodată momentul când a trecut, în maşina prinţului, pe sub poarta Brandenburg. Înconjurată de flori, asaltată de scrisori şi telegrame, în împrejurări în care puţine femei s-au aflat la vârsta ei, Martha îl priveşte doar ca pe un adolescent amorezat. Este flatată, dar nu îndrăgostită.

În 1908, soțul ei îi prezintă pe Charles Louis de Beauvau Craon, cel care avea să fie bărbatul vieţii ei. Descendent al vechii aristocraţii franceze, cultivat, cu maniere perfecte, bărbatul înalt cu ochi albaştri şi mâini frumoase îi va marca existenţa.

Avea de ales între a-şi păstra poziţia de femeie etern înşelată, soțul său contactând sifilis, sau de a deveni stăpâna unui întins domeniu nobiliar cu două castele şi soţia unuia dintre cei mai râvniţi burlaci ai Franţei începutului de veac, dar blamată social. Dezorientată, traumatizată sufleteşte, Martha alege să se retragă o vreme la o mânăstire din Alger, unde stareţă era prinţesa călugărită Ioana Bibescu. O aştepta însă o lovitură de teatru: Ioana Bibescu îşi încălca jurământul și se îndrăgostește de Emil Combes, premierul francez.

Încercând cu disperare să uite de Charles Louis, trimis de familie într-o călătorie în Lumea Nouă, în viaţa Marthei apare Christopher Birdwood, ataşat militar la legaţia Marii Britanii, omul care i-a oferit iubirea vindecătoare. Calm, stăpânit, disciplinat, englezul ascundea cu artă latura indealistă şi romantică a firii sale. Are răbdarea de a o aştepta pe Martha să se vindece, are tăria de a o iubi dincolo de zâmbetul ei îndepărtat, adresat mereu unui absent, îi este alături în cel mai greu moment al vieţii ei: moartea tatălui său, Ion Lahovary.

În 1917, Emanuel se sinucide. Fusese atins, se pare, de o boală miserioasă. Martha, aflată în zilele acelea la Saint Morritz, suferă cumplit. Va scrie în jurnalele ei despre cel dus: „El m-a învăţat să am sentimente. Nu avusesem decât idei”.

În 1919 o regăsim purtându-i lui Charles Louis aceeaşi dragoste şi bucurându-se de iubirea lui Kit, devenit lord Thomson of Cardington.

În toamnă, George Valentin vine să-i ceară divorţul, oferindu-i în schimb „un fluviu de bani” şi mărturisindu-i în stilul său brutal: ”Îmi eşti dragă şi tu, fireşte, dar nu îndeajuns încât să-mi petrec restul vieţii alături de tine!” Martha refuză, îi promisese soacrei ei pe patul de moarte că nu-l va părăsi niciodată.

În 1923 primeşte pentru a doua oară Premiul Academiei Franceze, de data aceasta pentru „Izvor. Ţara sălciilor” şi devine ţinta iubirii lui Henry Bertrand Leon de Jouvenel. Legătura lor a durat trei ani furtunoşi, presăraţi cu infidelităţile lui. Cu toate acestea, efectul asupra Marthei a fost unul pozitiv- a făcut-o mai feminină şi mai puţin arogantă.