JO 2018 - Biatlon: Suedeza Hanna Oeberg, campioană olimpică la 15 km individual; Eva Tofalvi, pe 84

Suedeza Hanna Oeberg a cucerit medalia de aur în proba feminină de 15 km individual din cadrul concursului de biatlon al Jocurilor Olimpice de iarnă de la PyeongChang, desfăşurată joi, în timp ce românca Eva Tofalvi a ocupat locul 84.

Oeberg, în vârstă de 22 ani, care nu a ratat nicio ţintă la tir, a fost cronometrată în 41min.07sec.2/10, reuşind să o devanseze cu 24,7 secunde pe Anastasiya Kuzmina din Slovacia, medaliată cu argint, în timp ce pe poziţia a treia s-a clasat germanca Laura Dahlmeier, la 41,2 secunde, care a intrat în posesia medaliei de bronz.

Reprezentanta României, Eva Tofalvi, s-a clasat pe locul 84 (din 87 de sportive), încheind cursa la peste 11 minute de învingătoare. Pentru Tofalvi, care participă la a şasea sa Olimpiadă de iarnă, a fost ultima cursă la PyeongChang.

Pentru Laura Dahlmeier, aceasta este a treia medalie pe care a obţinut-o la actuala ediţie a Jocurilor Olimpice, după cele două de aur cucerite la sprint 7,5 km şi urmărire 10 km.

Clasamentul final al probei feminine de 15 km individual:
1. Hanna Oeberg (Suedia) 41:07.2 (0 ratări la tir)
2. Anastasiya Kuzmina (Slovacia) 41:31.9 (2)
3. Laura Dahlmeier (Germania) 41:48.4 (1)
4. Franziska Preuss (Germania) 42:06.9 (0)
5. Paulina Fialkova (Slovacia) 42:09.5 (1)
...
84. Eva Tofalvi (România) 52:13.7
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

2 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

3 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

4 Mesaj neașteptat semnat de Călin Georgescu, deși este în arest preventiv

5 Tunelurile de la Sălciva amână calea ferată Simeria - Arad până în 2027