JO 2022: Austriacul Johannes Strolz, medaliat cu aur în concursul de combinată alpină

Schiorul austriac Johannes Strolz a cucerit medalia de aur în concursul de combinată alpină din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă, ediţia 2022, desfăşurat joi la Yanqing, călcând astfel pe urmele tatălui său, Hubert Strolz, campion olimpic în aceaşi probă în urmă cu 34 de ani, la JO 1988 de la Calgary (Canada), informează agenţia DPA.

Clasat pe poziţia a patra la coborâre, Strolz a reuşit să încheie întrecerea pe prima poziţie după o evoluţie foarte bună la slalom, obţinând astfel primul titlu major din cariera sa.

Medalia de argint a revenit norvegianului Aleksander Aamodt Kide, în timp ce bronzul a intrat în posesia canadianului James Crawford.

În vârstă de 29 ani, Johannes Strolz şi-a făcut cu această ocazie debutul la Jocurile Olimpice. Înaintea sosirii la Beijing, el avea în palmares o singură victorie în Cupa Mondială, în slalomul de la Adelboden (Elveţia), desfăşurat în această iarnă.

Proba de combinată alpină, compusă dintr-o cursă de coborâre şi un slalom special, nu mai face parte în prezent din programul Cupei Mondiale. Doar 27 de concurenţi au luat startul în concursul de joi, faţă de 65 la ediţia din 2018 a Jocurilor Olimpice, desfăşurată la PyeongChang (Coreea de Sud), în condiţiile în care tot mai mulţi schiori se specializează fie în probele de viteză, fie în cele tehnice.

Clasament final:
1. Johannes Strolz (Austria) 2:31.43 (1:43.87 - coborâre + 47.56 - slalom)
2. Aleksander Aamodt Kilde (Norvegia) 2:32.02 (1:43.12 + 48.90)
3. James Crawford (Canada) 2:32.11 (1:43.14 + 48.97)
4. Justin Murisier (Elveţia) 2:32.29 (1:44.14 + 48.15)
5. Marco Schwarz (Austria) 2:32.71 (1:44.07 + 48.64)
6. Barnabas Szollos (Israel) 2:33.18 (1:45.04 + 48.14)
7. Raphael Hasser (Austria) 2:33.72 (1:44.63 + 48.64)
8. Broderick Thompson (Canada) 2:34.20 (1:44.39 + 49.81)
9. Brodie Seger (Canada) 2:35.03 (1:43.54 +51.49)
10. Christof Innerhofer (Italia) 2:35.80 (1:44.19 + 51.61)
....
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 „Era foarte supărat pe emigranți. Efectiv m-am simțit batjocorit, umilit / I-am explicat că anul trecut am plătit taxe de 5.000 de lire, nu m-a înțeles”

2 Surpriză în cursa pentru șefia Parchetelor: cine vrea să conducă Parchetul General, DNA și DIICOT. Calendar și data rezultatelor

3 Țările în care românii își fac cumpărăturile mult mai ieftin ca acasă. „Calitatea e mult mai bună ca la noi, prețurile mai mici”

4 „Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română

5 Român în Ucraina / „L-am ucis pe rus și nu am simțit nimic. A fost ca într-un joc video”