Jocurile Europene Baku 2015: Prima medalie pentru România, argint la kaiac 2 feminin - 500 m

Echipajul feminin de kaiac 2 - 500 m, format din Roxana Borha și Elena Meroniac, a cucerit argintul, marți, în finala probei, și a adus astfel prima medalie a delegației României la Jocurile Europene de la Baku.

Borha și Meroniac, campioane europene pe 1.000 m și vicecampioane europene la 500 m, au fost cronometrate cu timpul de 1 min 50 sec 925/1000, fiind devansate de Serbia (Milica Starovic, Dalma Ruzicic Benedek), 1 min 49 sec 904/1000, în timp ce pe locul al treilea a sosit Ungaria (Anna Karasz, Ninetta Vad), în 1 min 51 sec 174/1000.

Tot marți, în finala la K4 masculin — 1.000 m, România (Daniel Burciu, Constantin Mironescu, Petruș Gavrilă, Valentin Cameneschi) s-a clasat pe ultimul loc, 9, cu timpul de 3 min 12 sec 615/1000. Aurul a fost câștigat de Ungaria (3:07.063), argintul a revenit Rusiei (3:08.034), iar bronzul a fost adjudecat de Belarus (3:08.827).

România mai are o reprezentantă marți, la K1 feminin pe 5.000 m (Florentina Caminescu), urmând să concureze în finala de la ora 14,30 (la București).

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Vlad Constantinescu)


populare
astăzi

1 De citit / Ascensiunea generalului Pleșa, omul din umbra marilor achiziții militare

2 Surprize-surprize! / Cum a încercat socrul lui Călin Georgescu să-l scape de dosarul de la DIICOT

3 Ce testează exercițiul MOBEX / Armata cheamă rezerviștii din Capitală și Ilfov

4 Lovitură de teatru? Intoxicare? / George Simion ar fi interceptat în dosarul Fănel Bogos, afirmă Ninel Peia

5 ALERTĂ O navă a fost lovită de o dronă în apropierea platformei „Pescăruș”, care aparține Petrom / ANR: Comandantul e rănit, 13 membri ai echipajului …