Jucătoarea de tenis Naomi Osaka domină clasamentul celor mai bine plătite sportive, stabilit de Forbes

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, care a contribuit la creşterea gradului de conştientizare a problemelor legate de sănătatea mintală în sport, ocupă primul loc în clasamentul celor mai bine plătite sportive la nivel mondial, dat publicităţii de revista economică americană Forbes, informează Reuters.

Osaka, câştigătoarea a patru titluri de Mare Şlem, a adunat 57,3 milioane de dolari pe parcursul ultimului an, majoritatea banilor provenind din contractele de publicitate pe care nipona le are cu diverse branduri.

Pe locurile următoare se află alte două jucătoare de tenis, surorile americane Serena şi Venus Williams, cu 45,9 milioane dolari, respectiv 11,3 milioane.

Gimnasta americană Simone Biles, cu 10,1 milioane dolari, ocupă poziţia a patra, urmată de jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Muguruza, cu 8,8 milioane dolari.

De altfel, cinci dintre cele mai bine plătite zece sportive provin din lumea tenisului, australianca Ashley Barty, liderul clasamentului WTA, figurând la rândul ei în acest clasament, cu 6,9 milioane dolari.

În topul dat publicităţii de Forbes mai figurează sud-coreeana Ko-Jin Yong (golf) - 7,5 milioane dolari, indiana P. V. Sindhu (badminton) - 7,2 milioane şi americancele Nelly Korda (golf) - 5,9 milioane şi Candace Parker (baschet) - 5,7 milioane dolari.

Cele mai bine plătite zece sportive ale lumii au adunat în total 166,6 milioane dolari, o creştere cu 23% faţă de lista publicată în 2020, conform Forbes.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR