Jucătorul de la Mondial, Volpato, depistat pozitiv la cocaină după dublu control rutier

Potrivit informațiilor difuzate de presa locală și preluate de BBC , Cristian Volpato a fost tras pe dreapta de autorități în jurul orei 01:00. Acesta conducea cu 109 km/h pe o porțiune de drum unde limita legală era de 60 km/h.

Poliția Rutieră din Sydney Foto/Facebook @nswpoliceforce

Poliția Rutieră din Sydney Foto/Facebook @nswpoliceforce

În timpul verificărilor, polițiștii au efectuat un test antidrog, al cărui rezultat preliminar a indicat prezența cocainei în organismul fotbalistului. Ca urmare a constatărilor, Volpato a fost amendat pentru exces de viteză, iar permisul său internațional de conducere a fost suspendat pentru o perioadă de șase luni. Proba recoltată a fost transmisă către laborator pentru analize detaliate, în vederea confirmării definitive a rezultatului.

Interesant este că Volpato fusese oprit de poliție cu aproximativ două ore înainte de acest incident, în aceeași zonă din Sydney, tot pentru o infracțiune similară de depășire a limitei de viteză. La prima oprire, testul de alcoolemie efectuat a avut un rezultat negativ.

Cristian Volpato este un nume cunoscut în lumea fotbalului, având în palmares participări la Campionatul Mondial cel mai recent, unde a jucat în trei meciuri pentru selecționata Australiei.

Cristian Volpato, 22 de ani Foto/Getty

Cristian Volpato, 22 de ani Foto/Getty

Riscă suspendare de până la patru ani

Regulamentele Federației Australiene de Fotbal sunt extrem de stricte în privința consumului de substanțe interzise. Un jucător depistat pozitiv poate fi sancționat cu o suspendare de până la patru ani.

Există, totuși, posibilitatea unor excepții. Dacă investigația ulterioară demonstrează că substanța a fost consumată în afara competițiilor sportive și că nu a fost menită să ofere un avantaj competitiv, sancțiunea poate fi redusă semnificativ, ajungând chiar și la doar trei luni.

Explorează subiectele:

Cristian Volpato cocaină fotbal Australia


Citește și:

populare
astăzi

1 România atinge 1.500 km de drumuri rapide, însă regiuni întregi rămân izolate

2 Justiția PSD / Curtea de Apel sugerează că Silviu Răzvan Avram ar fi putut fi forțat să meargă cu familia în sejururile de lux din Creta

3 Hidroelectrica scumpește curentul din octombrie: cu cât cresc facturile

4 Ucraina la schimb pentru Iran / Miza secretă a vizitei șefului CIA la Moscova

5 Motoarele termice nu mai dispar în 2035: UE cedează presiunilor industriei auto