Judecați voi/Dat afară de Cîțu, fostul șef al Corpului de control pus de Orban a ajuns director la ANRE și organizează licitații din bani publici pentru teste PCR

Judecați voi/Dat afară de Cîțu, fostul șef al Corpului de control pus de Orban a ajuns director la ANRE și organizează licitații din bani publici pentru teste PCR

Dragoș Tănăsoiu, fostul șef al Corpului de control al guvernului în mandatul de premier al lui Ludovic Orban, a fost dat afară de premierul Florin Cîțu în primele zile de mandat și a devenit directorul Direcției de Logistică și Achiziții din Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), potrivit unui anunț postat pe site-ul instituției, scrie G4Media .

Tănăsoiu fusese adus de Orban tot de la ANRE, unde a fost secretar general. ANRE este condusă de fostul PSD-ist Dumitru Chiriță, acuzat unanim de experți și jucătorii din piață în scandalul facturilor mărite la energia electrică.

Potrivit anunțului oficial al ANRE , Tănăsoiu a organizat o procedură de achiziție directă, fără licitație, pentru cumpărarea a 350 de teste PCR pentru depistarea infecțiilor cu coronavirus la angajații ANRE.

Achiziția de teste PCR vine pe fondul apariției în România a testelor rapide cu antigen, mult mai ieftine, și în condițiile în care majoritatea instituțiilor publice din România nu au achiziționat teste pentru angajații lor.

Cine este Dragoș Tănăsoiu. Fost membru al Partidului Democrat, Daniel Dragoș Tănăsoiu a fost secretar general al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei înainte ca fostul premier Ludovic Orban să îl numească șef al Corpului de control în ianuarie 2010.

Ziarul Libertatea a dezvăluit în august 2017 că Tănăsoiu ar fi fost reclamant de o angajată a ANRE la Comisia de etică. Angajata ar fi fost logodnica lui Dan Plaveti, fost președinte al Autoritatății Naționale de Reglementare în domeniul Energiei în perioada 2010-2012.

Potrivit sursei citate, ANRE a confirmat existența incidentului, însă afirmă că este vorba de ”reclamarea unui comportament neadecvat” și că de la înființarea ANRE până în prezent nu au existat cazuri de ”hărțuire sexuală/abuz sexual/viol”.

ANRE nu spune dacă a luat măsuri. Pe de altă parte, instituția a refuzat să spună și dacă s-a dispus vreo măsură în acest caz și argumentează că raportul comisiei care a investigat incidentul nu este public.

Până să fie numit secretar general la ANRE în 2012, Daniel Dragoș Tănăsoiu a fost director adjunct al Direcției Inspecție și Control General din cadrul primăriei Capitalei. În ianuarie 2008 a fost numit cu caracter temporar de fostul premier de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, în funcția de secretar general al Ministerului Transporturilor, până la data încetării suspendării din funcţie a titularului.

Soția sa a devenit în 2020 directorul Direcției de relații externe și protocol la Compania Națională de Aeroporturi București.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…