Judecătoare adusă cu mandat la DNA. Ar fi primit mită o haină de blană

Judecătoarea Ruxandra Popescu, magistrat în cadrul Judecătoriei Sinaia, a fost adusă, marţi dimineaţa, cu mandat la sediul DNA Ploieşti, aceasta urmând a fi audiată de procurorii anticorupţie. 

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, Ruxandra Popescu este acuzată că ar fi dat o hotărâre nelegală de care a beneficiat fostul şef al Poliţiei Sinaia, Marin Tudorică. Acesta din urmă a fost arestat preventiv în luna ianuarie, fiind acuzat de trafic de influenţă şi efectuarea de activităţi comerciale incompatibile cu funcţia. 

Judecătoarea în cauză ar fi primit o haină de blană în valoare de 500 de euro de la Marin Tudorică, iar în schimbul acestui bun aceasta a dat o hotărâre prin care Consiliul Local Sinaia a fost prejudiciat cu peste 240.000 de euro. 

Surse judiciare au precizat că prin hotărârea respectivă a fost redus în mod nelegal pentru trei terenuri din staţiune preţul stabilit de Consiliul Local în privinţa terenurilor din zonă.


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice

5 Un obiect misterios care accelerează în spațiu ar putea fi o navă sovietică