Judecătorii au respins cererea lui Dan Adamescu de eliberare condiționată din închisoare

Judecătorii au respins cererea lui Dan Adamescu de eliberare condiționată din închisoare

Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea de eliberare condiționată depusă de omul de afaceri Dan Adamescu, care are de executat o condamnare de 4 ani și 4 luni primită într-un caz de corupție privind soluții favorabile în dosare de insolvență.

Instanța a mai stabilit că Dan Adamescu poate face o nouă cerere de eliberare condiționată în luna februarie 2017. Decizia nu este definitivă.

Dan Adamescu nu a fost prezent miercuri la proces, el fiind internat într-o clinică privată pentru a fi operat la un genunchi.

Avocatul acestuia a spus în sala de judecată că Dan Adamescu îndeplinește condițiile pentru a fi eliberat condiționat — a executat o treime din pedeapsă (așa cum prevede legea pentru persoanele de peste 60 de ani) și are o situație medicală destul de gravă, fiind internat în mai multe spitale din luna septembrie.

"Cei care stau cu el în cameră spun că în Penitenciarul Jilava nu are nicio șansă. Este torturat fizic și psihic. Este în regim de executare a pedepsei semideschis. Nu are voie la telefon. A achitat cheltuielile de judecată. Conduita sa este impecabilă la cei 68 de ani. A participat la ședințe de consiliere psihologică și nu a fost sancționat, dar nici recompensat", a spus avocatul.

Pe 25 octombrie, Dan Adamescu a depus prin avocații săi la Judecătoria Sector 4 o cerere de eliberare condiționată , în care arată că a executat fracția de 1/3 din totalul pedepsei, respectiv 534 de zile închisoare (măsuri preventive plus executare pedeapsă) dintr-un total de 1.467 zile (4 ani și 4 luni).

Mihaela Petrovan, PR-ul familiei Adamescu, a transmis, printr-un comunicat de presă, că omul de afaceri execută detenția în regim semideschis la Jilava, însă nu a fost apt medical din cauza mai multor afecțiuni — cardiologice, diabetice, neurologice, locomotorii — să participe la programele din cadrul penitenciarului, în schimb a avut un comportament conform cu regulile regimului de detenție, "dând dovadă de respect față de toți cei cu care a relaționat și neavând abateri/sancțiuni".

"În momentul de față, Dan Adamescu este într-o stare de sănătate extrem de precară, fapt care a dus în luna septembrie la internarea lui la Spitalul Floreasca, unde medicii îi supraveghează atent cele peste 15 afecțiuni grave, care au escaladat și mai mult în perioada detenției. În vârstă de 68 ani, conform legii, Adamescu are dreptul la o reducere de 2/3 din sentință", mai spune PR-ul familiei.

Dan Adamescu a fost condamnat definitiv pe 27 mai de Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 ani și 4 luni închisoare cu executare într-un caz de corupție privind soluții favorabile în dosare de insolvență.

În același dosar, omul de afaceri Iosif Armaș, fost deputat PSD, a fost condamnat la 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare.

Mircea Moldovan, unul dintre judecătorii mituiți de omul de afaceri Dan Adamescu, a primit pedeapsa cea mai grea din dosar — 12 ani și 2 luni închisoare.

În iunie 2014, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe oamenii de afaceri Dan Adamescu și Iosif Armaș, aceștia fiind acuzați că au dat mită unor judecători de la Tribunalul București pentru a obține soluții favorabile în instanță pentru firme ale lor aflate în insolvență.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina