Judecătorul care a dispus ca Anamaria Nedelcu să fie extrădată în Canada, eliberat din funcție

Președintele Klaus Iohannis a semnat marți decretul privind eliberarea din funcție, ca urmare a demisiei, a judecătorului Viorel Adrian Podar de la Curtea de Apel București.

Adrian Podar este magistratul care a dispus, în luna iunie a acestui an, arestarea și extrădarea femeii acuzate că și-a răpit copilul născut în Canada. Ulterior, decizia luată de judecătorul Adrian Podar a fost anulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar Anamaria Nedelcu a fost eliberată după o săptămână de arest.

Tot marți, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind eliberarea din funcția de judecător a lui Adrian Bordea, președintele Secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție și membru al Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a pensionării la data de 1 octombrie 2016.

De asemenea, Iohannis a semnat decrete privind eliberarea din funcție a altor doi magistrați: Ioana Airinei — președinte cu delegație al Tribunalului Harghita și Ioana Buzea — judecător la Curtea de Apel București.

Președintele a mai semnat decretul privind înaintarea în gradul de general-mior cu două stele, la trecerea în rezervă, a generalului de brigadă cu o stea Gheorghe Ionescu din Ministerul Apărării Naționale, precum și decretul privind acordarea gradului profesional de chestor de poliție, la încetarea raporturilor de serviciu, lui Alexandru Tanco, comisar-șef de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /