Kievul, după ce Berlusconi l-a învinovățit pe Zelenski pentru război: „O încercare de a-și demonstra loialitatea”

Kievul, după ce Berlusconi l-a învinovățit pe Zelenski pentru război: „O încercare de a-și demonstra loialitatea”

Silvio Berlusconi a primit un contraatac dur din partea Ministerului de Externe ucrainean, după ce l-a învinovățit pe Volodimir Zelenski pentru războiul ce are loc în țara sa. De asemenea, fostul premier al Italiei a spus că ar refuza să îl întâlnească pe președintele Ucrainei.

Silvio Berlusconi, alături de liderul rus Vladimir Putin SURSA Reuters

Silvio Berlusconi, alături de liderul rus Vladimir Putin SURSA Reuters

Ministerul de externe de la Kiev, contraatac dur la adresa lui Berlusconi

În urma declarațiilor lui Silvio Berlusconi a venit rapid și reacția Ministerului de Externe de la Kiev.

„O încercare de a-și demonstra loialitatea față de dictatorul rus.”, a afirmat un oficial de la Kiev, citat de Ukrainska Pravda .

Într-o postare pe Facebook, Oleg Nikolenko, purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, a amintit de o întâlnire a lui Berlusconi cu Muammar Gaddafi din 2010, când liderul italian de atunci i-a sărutat mâinile fostului dictator libian.

Acuzațiile fără sens ale lui Berlusconi la adresa președintelui ucrainean sunt o încercare de a-i săruta mâinile lui Putin, care sunt pline de sânge până la cot. O încercare de a-și demonstra loialitatea față de dictatorul rus., a scris Nikolenko.

Oficialul de la Kiev i-a atras, totodată, atenția lui Silvio Berlusconi asupra faptului că, prin afirmațiile sale nu face decât să încurajeze crimele împotriva Ucrainei.

În același timp, politicianul italian trebuie să fie conștient că, prin răspândirea propagandei rusești, încurajează Rusia să își continue crimele împotriva Ucrainei, iar apoi poartă responsabilitatea politică și morală., a adăugat acesta.

Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe a apreciat însă „reacția promptă a premierului italian Giorgia Meloni, care a confirmat sprijinul de neclintit al Guvernului său, pentru Ucraina.”

Prietenia dintre Silvio Berlusconi și Vladimir Putin nu este nicidecum un secret, iar o altă afirmație a fostului premier italian a fost aceea că dacă Zelenski nu ar mai fi atacat republicile separatiste Donețk și Luhansk, războiul cu Rusia nu ar mai fi avut loc.

Declarațiile lui Berlusconi la adresa lui Zelenski

Fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, al cărui partid Forza Italia (FI) face parte din actualul guvern de la Roma, a făcut afirmații controversate la adresa lui Volodimir Zelenski. El îl consideră vinovat pe președintele Ucrainei pentru războiul cu Rusia , motiv pentru care a declarat că nu ar vrea, sub nicio formă, să îl întâlnească.

Dacă eu aş mai fi fost prim-ministru nu aş fi vorbit niciodată cu Zelenski, pentru că, aşa cum ştiţi, asistăm la devastarea ţării sale şi la uciderea soldaţilor şi a civililor săi. (…) Așa că judec foarte negativ comportamentul acestui domn., a spus Berlusconi după ce a votat la alegerile locale în provincia Lombardia, referindu-se la întâlnirea pe care Georgia Meloni a avut-o, săptămâna trecută, la Bruxelles cu Volodimir Zelenski.

În același timp, actualul premier al Italiei a acuzat Franța că a pus în pericol unitatea UE, în privința Ucrainei, prin organizarea unui dineu franco-german la Paris la care a participat și Zelenski, fără a fi invitați și alți lideri europeni.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 BREAKING General american / „Forțele NATO ar putea captura regiunea puternic fortificată Kaliningrad a Rusiei într-un interval de timp de care nu s-a m…

2 Cine e Mihaela Rădulescu? / Speculațiile presei din Italia

3 VIDEO Schemă mai tâmpă de furt nu există / Cele 30 de mașini de la cancelaria premierului au avut consum mediu de 20 litri / 100 km

4 BREAKING Președintele României, declarații dure despre serviciile secrete într-o publicație germană

5 Uite un articol care chiar merită citit despre „Baronii Hranei”