Klaus Iohannis: Învierea Domnului este un prilej de comuniune și liniște, o bucurie a renașterii

Președintele Klaus Iohannis a transmis duminică un mesaj tuturor românilor, cu prilejul Sărbătorilor Pascale, afirmând că spiritul acestei sfinte sărbători trebuie să ne dea încrederea de a privi cu optimism către viitor.

"În aceste zile în care sărbătorim Sfintele Paști, gândurile mele cele mai calde se îndreaptă către toți românii, fie că se află în țară sau în afara granițelor. Învierea Domnului este un prilej de comuniune și liniște, o bucurie a renașterii pe care o împărtășim cu cei dragi. Să avem cu toții sufletul plin de speranță și lumină, iar spiritul acestei sfinte sărbătorii să ne dea încrederea de a privi cu optimism spre viitor. Hristos a Înviat", a spus Iohannis, intr-un mesaj video postat pe site-ul Președinției.

Șeful statului a urat românilor ca Sărbătorile Pascale să le aducă bucurii, liniște și pace sufletească.

"Sărbătorile Pascale să vă aducă bucurii, liniște și pace sufletească, pe care să le împărtășiți cu cei dragi! Hristos a Înviat!", a mai spus Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a participat sâmbătă noaptea, alături de familie, la slujba de Înviere de la Biserica Romano-Catolică din municipiul Sibiu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani