Klemm, despre adoptarea legii offshore: A încălcat principiile transparenţei şi consultării

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat, sâmbătă, la Râşnov, că modul în care a fost adoptată legea offshore de către Parlament, deşi eficient ca rapiditate, a încălcat principiile transparenţei şi consultării.

"Săptămâna trecută (...) Parlamentul a adoptat o nouă lege privind exploatarea resurselor energetice din Marea Neagră. Preşedintele nu a promulgat-o încă, aşa că trebuie să am grijă, dar acel proiect de lege a fost prima dată prezentat publicului (...) luni, 9 iulie, la ora 15.00 şi adoptată la 22.00. Da, este foarte rapid, le dau credit pentru eficienţă, dar încalcă toate principiile transparenţei şi consultării", a declarat Klemm, prezent la Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov.

El a precizat că în România există investitori americani în fiecare sector economic semnificativ, de la IT, la agricultură, industria farmaceutică, banking, servicii financiare. Potrivit diplomatului, investiţiile americane în România au crescut în ultimii ani şi sunt întotdeauna îmbunătăţiri de făcut astfel încât climatul de afaceri să fie mai bun.

"De la început am îndemnat guvernul român să fie mai predictibil în politica economică, fie că e vorba de taxe, fie că e vorba de legislaţie, să fie mai (...) transparent în schimbările din politicile economice şi să consulte în mod autentic comunitatea de afaceri", a mai spus Hans Klemm.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 9 iulie, proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere offshore.

Proiectul a fost adoptat cu 175 de voturi "pentru", 30 "împotrivă" şi 30 de abţineri.

Proiectul de lege stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor/lucrărilor la sonde aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

3 PNL îl aștepta pe Nazare, a primit Mureșan și se pregătește de anticipate

4 O nouă porcărie / România a plătit în avans, acum 3 ani, drone Watchkeeper X și nu a primit nimic!

5 Legăturile cu Moscova ale soției românce a liderului extremist Roberto Vannacci