Kylian Mbappe are o nouă iubită. Este mai în vârstă și are doi copii cu un fost jucător de la PSG

Kylian Mbappe (24 de ani) încearcă să-și vindece rănile suferite la Campionatul Mondial, unde Franța a fost învinsă în finală de Argentina după un meci dramatic, și ar fi intrat într-o relație cu Rose Bertram (28 de ani), un model din Belgia

Rose Bertram este noua iubită a lui Kylian Mbappe FOTO Profimedia

Rose Bertram este noua iubită a lui Kylian Mbappe FOTO Profimedia

Cei doi s-ar fi cunoscut la Paris. Frumoasa belgiancă ar fi fost prezentă și la Cupa Mondială, pentru a-l susține pe Kylian, dar și pentru a realiza câteva shooting-uri.

A fost partenera unui fost jucător de la PSG

Rose Bertram a fost partenera lui Gregory van der Wiel, fost jucător la PSG , împreună cu care are și doi copii. Relația dintre ei s-a rupt în urmă cu câteva luni din cauza problemelor de sănătate ale olandezului, precum atacurile de panică și anxietatea, care i-au afectat și cariera, potrivit Digisport.

Kylian Mbappe a revenit la antrenamentele lui PSG la mai puțin de trei zile după finala Campionatului Mondial , considerată una dintre cele mai frumoase din istorie.

Kylian, care a fost golgheterul competiției, a fost foarte afectat de pierdea titlului mondial.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Polițistul Marian Godină demontează acuzațiile unui ONG, arătând avizul ANI