La Washington, partizanii lui Trump manifestează convinşi de victoria lui

La Washington, partizanii lui Trump manifestează convinşi de victoria lui

La peste o lună după alegerea lui Joe Biden, o maree de şepci roşii 'Make America Great Again' a invadat sâmbătă capitala SUA pentru a reclama "încă patru ani" de preşedinţie Trump şi a denunţa din nou, fără dovezi, "fraude masive" la prezidenţiale, comentează AFP.

În pofida unei noi înfrângeri usturătoare la Curtea Supremă cu o zi înainte, partizanii lui Donald Trump rămân ferm convinşi de victoria acestuia la alegerile din noiembrie.



Într-o ambianţă festivă, mai multe mii dintre ei s-au adunat în Freedom Plaza, la mică distanţă de Casa Albă, o mulţime însă mai puţin numeroasă în raport cu cei 10.000 de manifestanţi prezenţi în urmă cu o lună pentru a-l susţine pe preşedintele în exerciţiu.

La orele dimineţii, manifestanţi pro- şi anti-Trump au fost implicaţi în câteva altercaţii, poliţia intervenind pentru a-i separa.

"Nu vom ceda nimic", a promis Luke Wilson, venit din Idaho, purtând un drapel în favoarea dreptului de portarmă.

"Un amestec străin", un software electoral care ar fi şters milioane de voturi destinate preşedintelui. Militanţii au enumerat motivele pentru care alegerile le-au fost "furate".

"Poporul american este victima unei mari nedreptăţi", a subliniat Dell Quick, un obişnuit al mitingurilor omului de afaceri republican, pentru care alegerea lui Joe Biden pare "complet imposibilă".

În lipsa unor elemente tangibile care să susţină acuzaţiile de "fraudă masivă", cele peste 50 de plângeri depuse de aliaţii lui Donald Trump pe întreg teritoriul Statelor Unite au fost toate, cu o singură excepţie, respinse de instanţă sau abandonate.

Toate statele au certificat oficial rezultatele lor, dând victoria lui Joe Biden, iar marii electori urmează să înregistreze votul lor luni pentru validarea sa.

Preşedintele Donald Trump refuză în continuare să îşi recunoască înfrângerea în faţa lui Joe Biden.

"Uau! Mii de persoane se adună la Washington pentru a împiedica să ni se fure alegerile", a salutat el sâmbătă pe Twitter, înainte ca elicopterul prezidenţial să survoleze mulţimea care intona imnul american. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...