Lactatele, arma secretă contra diabetului: Studiul care schimbă tot ce știam despre dietă și glicemie

Lactatele, arma secretă contra diabetului: Studiul care schimbă tot ce știam despre dietă și glicemie

Poate fi laptele aliatul tău secret împotriva glicemiei ridicate?

Un nou studiu revoluționar, realizat de cercetători de la Universitatea din Reading (Regatul Unit al Marii Britanii), arată că lactatele consumate zilnic pot reduce nivelul zahărului din sânge fără să favorizeze creșterea în greutate.

Sticle și pahare cu lapte, brânză și alte alimente naturale pe o masă Sursă: Adobe Stock

Lactatele, arma secretă împotriva diabetului Foto Adobe Stock

Această descoperire contrazice multe dintre convingerile promovate de dietele vegane și aduce un argument științific solid în favoarea produselor lactate în lupta cu diabetul și dezechilibrele metabolice.

Potrivit studiului publicat în prestigioasa revistă Clinical Nutrition , consumul zilnic a peste 500 de grame de lapte , iaurt (considerat alimentul care reduce riscul de cancer și ascunde secretul longevității ) și brânză poate contribui la un control mai eficient al glicemiei, fără să determine acumularea de kilograme în plus.

O concluzie care provoacă o reală schimbare de perspectivă: renunțarea totală la produsele animale nu este întotdeauna cea mai sănătoasă alegere .

Studiu clinic. Dieta cu lactate vs. dieta vegană: cine câștigă în lupta cu glicemia

Profesorul Vimal Karani și echipa sa au desfășurat un studiu clinic cu 30 de participanți, comparând efectele unei diete lacto-vegetariene (bazată pe plante, dar cu lactate) cu cele ale unei diete vegane stricte. Rezultatele? Dieta care include produse lactate a dus la o reglare mai bună a glicemiei, chiar și după ajustarea variabilelor precum vârsta, sexul sau masa corporală.

Deși dietele vegetale sunt lăudate pentru valoarea lor nutrițională și conținutul scăzut de grăsimi saturate sau fier hemic – substanțe potențial nocive în exces – această cercetare oferă o nuanță importantă: eliminarea completă a produselor de origine animală nu este neapărat cea mai bună alegere pentru echilibrul metabolic.

Pe scurt, în lupta pentru sănătate și controlul glicemiei, lactatele s-ar putea dovedi aliați de nădejde. O schimbare de paradigmă care merită toată atenția.

India, epicentrul unei lupte paradoxale cu diabetul: între veganism și controlul glicemiei

India, țara cu una dintre cele mai ridicate rate de adoptare a dietelor vegane, influențată de tradiții culturale și religioase, se confruntă paradoxal cu una dintre cele mai numeroase populații afectate de diabet zaharat de tip 2 din lume. Potrivit celor mai recente date, peste 101 milioane de indieni sunt diagnosticați cu diabet — ceea ce plasează India pe locul doi la nivel mondial în ceea ce privește numărul de cazuri — iar prediabetul afectează până la 136 de milioane de persoane.

Noul studiu revoluționar, al profesorului Vimal Karani de la Universitatea din Reading, analizează impactul diferitelor tipuri de alimentație asupra glicemiei: „Am observat că persoanele care urmează o dietă vegană consumă mai multă fenilalanină după mese – un aminoacid care, în exces, poate afecta modul în care organismul procesează zahărul din sânge”.

În schimb, participanții care consumau produse lactate prezentau în sânge o serie de compuși benefici, care ar putea explica stabilitatea nivelului glicemiei pe parcursul zilei.

Tehnologia confirmă: lactatele pot regla glicemia fără efecte secundare

Studiul, realizat în colaborare cu Fundația de Cercetare a Diabetului din Madras (Chennai), a implicat 30 de adulți sănătoși care au urmat, timp de două săptămâni, diete aproape identice din punct de vedere caloric, proteic și glucidic. Singura diferență: un grup a consumat zilnic aproximativ 558 de grame de produse lactate – în principal lapte , puțin iaurt și brânză –, iar celălalt, alternative vegetale , precum laptele de soia și tofu.

Tehnologia a jucat un rol esențial în acest studiu: participanții au purtat senzori speciali atașați pe braț, capabili să monitorizeze nivelul zahărului din sânge la fiecare 15 minute. Această metodă a oferit o imagine detaliată și continuă a fluctuațiilor glicemiei pe parcursul zilei – o perspectivă imposibil de obținut prin testele tradiționale de sânge.

În România aceste dispozitive moderne pentru monitorizarea continuă a glicemiei (CGM), care oferă citiri frecvente – unele chiar la fiecare minut – pot fi achiziționate pentru uz personal, iar unele sunt disponibile și prin programe de compensare oferite de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Lactatele, aliatul natural în controlul glicemiei versus riscurile dietei vegane

Analizele de sânge au dezvăluit un secret interesant: participanții care au consumat lactate au avut niveluri crescute de acetilcarnitină, un compus esențial ce ajută celulele să ardă grăsimile pentru energie și reduce stresul oxidativ — o formă de deteriorare celulară cauzată de nivelurile prea mari de zahăr din sânge. Acest efect protector ar putea fi cheia menținerii unui nivel mai scăzut și mai stabil al glicemiei în cazul consumatorilor de lactate.

În schimb, grupul vegan a prezentat niveluri ridicate de fenilalanină, un aminoacid esențial din alimentele bogate în proteine, care, în exces, poate perturba modul în care organismul procesează zahărul. Această descoperire susține studiile anterioare care arată că persoanele ce includ regulat lactate în dietă tind să aibă un risc mai mic de diabet zaharat de tip 2.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 BREAKING POT dispare din Parlament începând de luni!

2 Ce avem noi aici?

3 „Mincinosule, farseorule, vicleanule” / „Cred că nu mai e sănătos la cap! Dacă te-a bătut și a luat un milion de voturi atunci ce să facem?”

4 Detaliul surprins pe telefonul lui Nicușor Dan în interviul cu Andreea Esca, apreciat de mii de români

5 ALERTĂ Becali / George Simion primește ordine de la un general din Cluj și o structură din Viena