Lansarea 'Tianzhou 1', prima navă cargo spațială a Chinei, este prevăzută joi

Prima navă cargo spațială chineză 'Tianzhou 1' este prevăzută să fie lansată joi pentru dezvoltarea unei viitoare stații spațiale permanente a gigantului asiatic, relatează EFE.

Capsula al cărei nume înseamnă "Navă celestă" va fi lansată la ora locală 19:41 (11:41 GMT) de la Centrul spațial Wenchang (din insula Hainan, sud-est), potrivit unui comunicat al Programului spațial chinez.

Nava cargo va fi plasată pe orbită de racheta Long March—7 Y2, un nou model care a fost testată prima oară în iulie 2016 și a fost dezvoltată special pentru noua generație de vehicule orbitale și sonde spațiale chineze.

În timpul misiunii sale, nava autonomă de transport va realiza diferite andocări și dezacuplări de la 'Tiangong 2' — laboratorul spațial chinez plasat pe orbită în septembrie anul trecut, căruia îi va livra combustibil pentru a-l ajuta să se mențină pe orbită, precum și alte echipamente necesare.

Se vor realiza și mai multe experimente științifice: având în vedere că niciuna dintre nave nu are echipaj, toate sarcinile se vor realiza în mod automat și sub control de pe Pământ. După încheierea misiunii , nava cargo se va deconecta de la laboratorul spațial și se va dezintegra în drumul său de întoarcere în stratosferă.

Nava spațială 'Tianzhou 1' este un element indispensabil pentru plasarea pe orbită a viitoarei stații spațiale chineze.

Având o capacitate de transport de 6 tone, nava cargo va asigura aprovizionarea cu echipamente și materiale viitoarea stație spațială permanentă chineză și viitorii săi ocupanți.

Agenția spațială chineză prevede să plaseze pe orbită anul viitor primul modul al acestei stații, deși surse recente au sugerat că instalarea ar putea fi amânată cu un an, în condițiile în care încheierea lucrărilor este prevăzută pentru 2022.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Ce-o fi fost asta? / Imaginile sunt din orașul iranian Quds...

2 Armand Goșu / „Acest parteneriat strategic e un fel de a băga un băț românesc prin gardul unguresc”

3 „Nu are control asupra războiului pentru că nu este aici” / Mister în Teheran: Mojtaba Khamenei ar fi în comă, susțin surse iraniene

4 VIDEO Zgomote puternice au provocat panică în Argeș și Vâlcea, iar în unele locuințe geamurile s-au crăpat. Care este explicația autorităților

5 Scandalul concediilor medicale. Replica angajatului acuzat de șeful AEP că era în Dubai: Perioadele au fost succesive, nu s-au suprapus