Laura Oprean, avizată favorabil de CSM pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, joi, cu unanimitate de voturi, numirea Laurei Oprean în funcția de prim-adjunct al procurorului general.

Întrebată în cadrul interviului dacă din punctul ei de vedere ar trebui menținut Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) pentru România, aceasta a răspuns că obiectivele Mecanismului au fost atinse, însă decizia de menținere este una politică.

"În ceea ce privește obiectivele stabilite pentru sistemul judiciar pentru acest Mecanism de Cooperare și Verificare, consider că ele au fost atinse. Avem o consolidare instituțională legislativă, avem noi coduri, sistemul judiciar este suficient de matur, a dovedit că și-a asumat cu responsabilitate aplicarea noilor coduri, în materia combaterii corupției sunt rezultate semnificative, atât în ceea ce privește combaterea la nivel înalt, cât și combaterea micii corupții. În ceea ce privește decizia de a se menține sau nu acest MCV, este o decizie politică până la urmă. Raportat strict la sistemul judiciar, consider că obiectivele stabilite au fost atinse", a spus Laura Oprean.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ăștia ne iau de proști? / Un liberal s-a întors deja în guvern. Câți or mai fi?

2 Planul lui Trump pentru Ucraina stârnește panică în Europa și la Kiev

3 Cum își racola victimele Alexandru Toader: uși încuiate și șantaj cu examenele / Amănunte abominabile despre prădătorul sexual, fiul fostului ministru T…

4 Banii reținuți din pensiile speciale, returnați cu țârâita până în 2028

5 Fiul lui Tudorel Toader a fost arestat preventiv pentru 30 de zile! Este acuzat de viol și agresiune sexuală