Laureatul premiului Nobel pentru chimie Mario Molina, ''profetul'' distrugerii stratului de ozon, a murit la 77 de ani

Laureatul premiului Nobel pentru chimie Mario Molina, ''profetul'' distrugerii stratului de ozon, a murit la 77 de ani

Cercetătorul mexican Mario Molina, laureat al premiului Nobel pentru chimie din 1995 pentru descoperirile sale ce au vizat distrugerea stratului de ozon din atmosfera Terrei de către clorofluorocarburi (CFC), a murit miercuri la vârsta de 77 de ani, informează AFP şi Reuters.

Centro Mario Molina, un institut de cercetări înfiinţat de omul de ştiinţă mexican, a precizat că acesta a murit "din cauza unor probleme cardiace neaşteptate".

Considerat unul dintre cei mai eminenţi cercetători din Mexic, Mario Molina a realizat unele dintre primele sale cercetări în ţara lui natală, înainte de a deveni o autoritate de talie mondială în domeniul schimbărilor climatice.

Născut la Ciudad de Mexico, el a absolvit cursurile Universităţii Naţionale Autonome a Mexicului (UNAM) şi a devenit doctor în fizică şi chimie la Universitatea California din Berkley, efectuând apoi studii postdoctorale la universităţi din Germania şi Statele Unite.

Mario Molina a fost unul dintre primii cercetători din lume în domeniul chimiei atmosferice. Autor al unui articol care anticipa creşterea găurii din stratul de ozon din cauza emisiilor de gaze industriale, scris în colaborare cu americanul Frank Sherwood în 1974, a fost recompensat alături de acesta cu premiul Nobel pentru chimie în 1995, atribuit şi olandezului Paul Crutzen. În cercetările lor, cei trei oameni de ştiinţă au arătat că substanţele din clasa CFC conţinute în spray-uri distrug stratul de ozon.

Unele dintre cercetările lui Mario Molina au stat la baza Protocolului de la Montreal, o iniţiativă a ONU ce viza protejarea stratului de ozon, prin interzicerea sau limitarea emisiilor de gaze nocive.

În 2008, cercetătorul mexican a devenit consilier ştiinţific al preşedintelui american Barack Obama. El a consiliat şi diverse autorităţi din capitala mexicană cu scopul de a reduce smogul şi poluarea atmosferică, o problemă cronică a metropolei Ciudad de Mexico.

Molina a lucrat şi pentru Scripps Institution of Oceanography din cadrul Universităţii California din San Diego (UCSD), un centru esenţial pentru studierea şi înţelegerea fenomenelor asociate schimbărilor climatice.

Angajamentul său de a lupta împotriva încălzirii globale l-a făcut pe Mario Molina să intre în conflict cu actualul guvern al Mexicului, care promovează o politică de consolidare a firmelor de stat din industria energiei, ale căror modele de business depind în mare parte de utilizarea carburanţilor fosili.

Într-un interviu acordat pentru Reuters în luna iulie, Mario Molina a condamnat cu fermitate aceste politici de stat, spunând că ţara lui natală "merge înapoi spre secolul trecut - sau chiar spre secolul de dinainte" în domeniul schimbărilor climatice, o evaluare negată însă de Guvernul mexican. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Niciodată mai mult de o noapte” / Noi amănunte picante despre „intelectuala” lui Reghe

2 Fotografii cu Prodanca goală și cu mâna la „fofo” scăpate pe internet

3 „Am decis să încercăm din nou”

4 VIDEO Priviți ce palat și-a cumpărat fugarul Rizea la Chișinău!

5 „Dacă erai fata mea îți spuneam să îți mai pui o bluză pe tine”