Lavinia Șandru și-a anunțat candidatura la prezidențiale

Jurnalista Lavinia Șandru și-a anunțat candidatura pentru alegerile prezidențiale, din partea Partidului Umanist Social Liberal.

Anunțul a fost făcut la sediul PUSL, în cadrul unei conferințe de presă în care Lavinia Șandru a vorbit despre motivele care au determinat-o să candideze.

„Am ales să candidez pentru că de 35 de ani românii sunt tot mai puțini. Ca mamă, ca om, ca român, cred că este inacceptabil. Câți candidați și câți președinți ați auzit luptându-se cu acest fenomen? Repet, este inacceptabil.

Trebuie să facem mult mai multe, avem nevoie de o strategie demografică, de la cel mai înalt nivel, al funcției supreme în stat. Măsuri concrete, de ordin educațional, medical și economic – ridicate la rang de prioritate absolută. Candidez pentru că România nu trebuie să dispară. Și nu va dispărea.

”Candidez pentru România Reală”

Candidez pentru că, la fel ca milioane de români, sunt revoltată de manipulare, de fals și demagogie. De câteva luni, se face un experiment pe România, pe democrația noastră, pe viața noastră, după un principiu cinic: dezbină și stăpânește! Avem obligația să reacționăm, să ne apărăm, să ne unim pentru viitorul nostru.

Candidez pentru România Reală. S-a tot vorbit de mai multe Românii, a lui Iliescu sau Vadim, una progresistă, alta conservatoare. Una pro-occidentală, alta suveranistă. Etichete false, care ne dezbină. Nu sunt mai multe Românii, este una singură. România noastră, România Reală. Aceasta este singura Românie adevărată, care trebuie cunoscută și respectată”, a transmis Lavinia Șandru.

Campania care urmează va fi una atipică, au anunțat umaniștii, Lavinia Șandru urmând să plece într-o caravană prin țară, în „România Reală”, fără vizite anunțate, mergând inclusiv pe jos și pe biciclete, un demers informal, departe de turneele politice clasice.


populare
astăzi

1 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

2 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

3 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

4 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei

5 Un universitar ieșean, trimis în judecată pentru „viol în circumstanțe agravante”, va fi judecat în stare de arest