Lazăr: Procurorii nu și-au însușit propunerile MJ, pentru că afectează independența Justiției

Lazăr: Procurorii nu și-au însușit propunerile MJ, pentru că afectează independența Justiției

Procurorul general Augustin Lazăr a anunțat, marți, că procurorii nu și-au însușit propunerile de modificare a legilor Justiției prezentate de ministrul Tudorel Toader, deoarece acestea afectează independența Justiției.

"Ca o concluzie a dezbaterilor care au avut loc în adunările generale ale procurorilor și a dezbaterilor care au avut loc în Consiliul procurorilor generali, putem spune că avem un mesaj coerent, în sensul că procurorii nu și-au însușit propunerile de lege care au fost prezentate de Ministerul Justiției. Nu și le-au însușit, pentru că ele afectează independența Justiției. Adoptarea acestor propuneri ar afecta independența magistraturii și funcționarea instituțiilor judiciare. De asemenea, ceea ce este mai trist, ar afecta angajamentele europene ale României. Colegii mei speră, sincer, că aceasta a fost numai o testare a pieței ideilor în România și aceste idei nu vor fi puse în practică", a spus Lazăr, într-o conferință de presă susținută după ședința Consiliului procurorilor generali.

Procurorul general a arătat că, în cel mai scurt timp, sinteza dezbaterilor la care au luat parte cei 2.500 de procurori din țară va fi prezentată ministrului Justiției.

Lazăr susține că modificările legislative anunțate de Toader sunt mai degrabă niște "idei" sau "oferte", iar procurorii trebuie să ia atitudine.

"Sunt niște idei, principii, nu știu cum să le numesc, oferte, care, dacă ar fi puse în practică, ar fi rău pentru justiția din România, la atâția ani de la intrarea în Uniunea Europeană. După părerea colegilor noștri, chiar dacă nu am avut la îndemână un proiect de act normativ, noi trebuie să luăm atitudine, pentru că este o provocare la adresa independenței procurorilor. (...) Am o carieră de magistrat de 35 de ani, nu mi s-a mai întâmplat acest lucru. Dar omul cât trăiește învață și trebuie să observe ce se întâmplă în jurul lui și nu ar trebui să fim indiferenți. Și chiar dacă sunt niște idei, că se testează piața ideilor cu niște oferte, noi trebuie să le dăm răspuns", a adăugat procurorul general.

Augustin Lazăr a mai spus că procurorii nu sunt de acord cu trecerea Inspecției Judiciare în subordinea MJ, deoarece ministrul Justiției este o persoană numită politic.

"Faptul că, spre exemplu, în Franța, Inspecția Judiciară funcționează la MJ, nu înseamnă că și la noi, într-o democrație neconsolidată, putem face la fel. Noi trebuie să ne asigurăm că Inspecția Judiciară rămâne la CSM, care este garantul independenței justiției. Prin trecerea Inspecției Judiciare de la CSM la MJ, știindu-se că ministrul e o persoană numită politic, se va asigura control deplin asupra magistraților. Așa era în anul 2004, înainte de intrarea în Uniunea Europeană", a precizat Lazăr.

Augustin Lazăr a mai anunțat că procurorii nu au agreat înființarea unei direcții specializate în Parchetul General care să ancheteze procurorii și judecătorii.

"În unanimitate, procurorii nu au agreat propunerea de a se constitui o direcție specială pentru ancheta magistraților. Nu ne putem imagina ca sutele de mii de reclamații, ce sunt făcute pe numele magistraților din toată țara pentru tot felul de posibile fapte, toate ar trebui să vină la Parchetul General pentru a fi procesate, așa cum se făcea acum 30 de ani. Nimeni nu a auzit de așa ceva, Cercetările se fac nu pe categorii de persoane, ci pe ariile infracționale. Nu există un capitol de infracțiuni contra magistraților. Eu bănuiesc că această propunere a fost făcută de cineva care este din exteriorul sistemului judiciar. Este o propunere care vrea să ia DNA-ului din atribuții. DNA ar rămâne fără obiect de activitate, iar cu alți bani se va face o structură ce va cerceta fapte de corupție cu fapte rutiere, cu probleme de familie", a explicat procurorul general.

În legătură cu numirile la conducerea parchetelor, Lazăr susține că rapoartele MCV conțin o recomandare ca numirile la vârful Ministerului Public sa se facă similar cu procedura de numire la Înalta Curte de Casație și Justiție.

"CSM tocmai a formulat o propunere trimisă ministrului Justiției. Ele nu sunt băgate în seamă, iar acum se vine cu o propunere ce limitează posibilitatea CSM de a selecta dintre candidați, astfel că va trebui să aleagă doar ce propune un ministru. Trebuie să fim realiști că CSM va putea alege doar ce vrea un ministru", a mai spus Lazăr.

AGERPRES/(A — autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruștei)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...