Lazăr, replică la afirmaţiile lui Carmen Dan: Procurorii efectuează o anchetă imparţială, efectivă şi independentă

Lazăr, replică la afirmaţiile lui Carmen Dan: Procurorii efectuează o anchetă imparţială, efectivă şi independentă

Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat luni că în dosarul privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august, procurorii militari efectuează o anchetă "imparţială, efectivă şi independentă de orice ingerinţe externe".

Parchetul General a remis luni un comunicat de presă în replică la afirmaţiile ministrului de Interne, Carmen Dan, care a spus că ancheta de la Parchetul General privind protestul din 10 august, în care sunt puşi sub acuzare şefi din Jandarmerie şi un secretar de stat din MAI, reprezintă ''o altă încercare de intimidare a unei instituţii fundamentale a statului''.

"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, asigură opinia publică asupra faptului că procurorii Secţiei parchetelor militare efectuează o anchetă imparţială, efectivă şi independentă de orice ingerinţe externe. Totodată, procurorul general al PICCJ doreşte să transmită un mesaj de încredere în profesionalismul şi imparţialitatea procurorilor de caz, cărora li se asigură resursele necesare pentru clarificarea faptelor şi soluţionarea dosarelor într-un termen rezonabil, cu respectarea principiilor legalităţii, prezumţiei de nevinovăţie şi aflării adevărului", se arată în comunicatul Parchetului General.

Luni, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat că ancheta de la Parchetul General legată de evenimentele de la protestul din 10 august reprezintă ''o altă încercare de intimidare a unei instituţii fundamentale a statului''.

"Nu văd în această acţiune decât o altă încercare de intimidare a unei instituţii fundamentale a statului, şi anume Jandarmeria Română, care are atribuţii importante în asigurarea ordinii publice. Mă adresez acum jandarmilor, nu numai şefilor Jandarmeriei -, eu sper să rămână dedicaţi şi sper să rămână consecvenţi vocaţiei şi principiului de a apăra statul şi de a apăra legea şi de a aplica legea, pentru că asta trebuie să facă Jandarmeria. (...) Eu transmit cu certitudine că nu este o problemă cu funcţionarea Jandarmeriei şi că Jandarmeria va continua să-şi facă datoria'', a afirmat Carmen Dan la sediul MAI.

Ea a precizat că statutul cadrelor militare spune foarte clar când sunt puşi la dispoziţie militarii, şi anume atunci când împotriva lor se dispune măsura trimiterii în judecată.

"În ceea ce-l priveşte pe secretarul de stat, avem şi acolo o prevedere foarte clară în statutul poliţistului, care spune că poliţistul este pus la dispoziţie atunci când împotriva lui s-a dispus măsura punerii în mişcare a acţiunii penale. Amintiţi-vă că şefii Jandarmeriei, secretarul de stat au aflat despre aceste situaţii din presă şi iarăşi nu este un lucru normal. Se ştia cu câteva zile înainte ce urmează să se întâmple", a mai spus Carmen Dan.

Aceasta a acuzat Parchetul că a acţionat "la ordin", după o direcţie "dinainte trasată".

"Eu văd lucrul acesta ca pe un ordin pe unitate, aşa cum m-am mai pronunţat, care de data asta a fost pus în aplicare mai clar şi mai precis. Plecând de la dictonul 'justiţia este oarbă', eu cred că acum este doar surdă, dar cu o privire foarte ageră în direcţia dinainte trasată", a susţinut Carmen Dan. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”