Legea prevenției va avea o componentă pentru administrația locală; proiectul va fi publicat joia viitoare

Legea prevenției va avea o componentă pentru administrația locală; proiectul va fi publicat joia viitoare

Legea prevenției va avea o componentă privind administrația locală, iar proiectul va fi publicat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri săptămâna viitoare, a declarat, miercuri, ministrul de resort Alexandru Petrescu, în cadrul unei întâlniri între Guvern și reprezentanții patronatelor și sindicatelor.

"Legea prevenției este deja finalizată de circa 2 săptămâni, dar în urma întâlnirilor pe care le-am avut cu Asociația Municipiilor din România vom introduce o componentă de prevenție în ceea ce privește administrația locală și urmează ca tot schimbul de comunicare internă cu ministerele să se finalizeze luni (3 aprilie — n.r.) și să o ridicăm joi (6 aprilie — n.r.) pe site -ul instituției", a spus Petrescu.

Reprezentanții Guvernului discută miercuri în Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social despre Legea prevenției, Legea educației și Legea sănătății.

În forma sa inițială, apărută în luna ianuarie a acestui an, proiectul de Lege a prevenției prevedea că acei contribuabili care constituie contravenții ar putea beneficia de măsuri de prevenție o singură dată pentru fiecare faptă, într-un termen de 5 ani.

Practic, autoritatea care constată contravenția nu va putea aplica sancțiunea contravențională la prima constatare ci va încheia un proces-verbal de constatare a neregulilor și va redacta planul de conformare, care va cuprinde aspecte ce trebuie remediate, precum și termenul de conformare pentru fiecare faptă. Termenul de conformare nu poate fi mai mic de 7 zile lucrătoare.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING O eroare strategică a Rusiei ar putea duce la sacrificarea regimului ayatollahilor din Iran!

2 LIVE Iranul ripostează, atacând zeci de ținte din Israel / Explozii în Tel Aviv și Ierusalim, sistemul Iron Dome nu face față la rachetele balistice

3 SURSE Cine ar putea fi noii judecători de la CCR, propuși de PSD, UDMR și Nicușor Dan

4 Atacul Israelului asupra Iranului face pagube majore și la Kremlin. Putin, speriat de precizia loviturilor

5 Sistemul israelian „Mesaj Personal” a eșuat în fața atacului iranian. Armata israeliană investighează de ce nu a fost emis un avertisment înainte de u…