Legi promulgate de președintele Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretele de promulgare a mai multor legi, printre care actul normativ pentru modificarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol.

Șeful statului a semnat și decretele privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, a Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, a Legii privind ratificarea Acordului de împrumut (Proiect de îmbunătățire a serviciilor judiciare) între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București, la 17 februarie 2017 și la 27 februarie 2017, și a Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra domeniului achizițiilor publice.

De asemenea, președintele Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 — Codul silvic, precum și pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor — Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

4 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT

5 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi