Legislatorii nu se vor mai bucura de imunitate, în Peru

Legislatorii nu se vor mai bucura de imunitate, în Peru

Legislatorii din Peru nu se vor mai bucura de imunitate, în baza unei legi promulgate vineri de preşedintele interimar Francisco Sagasti, relatează sâmbătă dpa.

Promulgarea legii a venit după adoptarea, joi, de către Congresul peruvian a unei reforme constituţionale, cu o majoritate largă.

"Salut decizia de ieri a plenarei Congresului de a elimina imunitatea parlamentară", a scris Sagasti pe Twitter. "Este o reformă constituţională foarte importantă", a subliniat şeful statului.

Fostul preşedinte al Perului Martin Vizcarra a fost demis la sfârşitul anului trecut în urma unui vot de neîncredere al legislativului, după ce a fost acuzat de luare de mită în valoare de 2,3 milioane de soli (628.000 dolari) de la o companie de construcţii în timp ce era guvernatorul regiunii Moquegua, între 2011 şi 2014, acuzaţii pe care le-a respins.

Vizcarra a avut mai multe conflicte cu parlamentul de-a lungul mandatului, acuzându-i pe deputaţi că încearcă să-i submineze campania anticorupţie.

Circa jumătate dintre cei 130 de membri ai parlamentului unicameral al ţării sunt anchetaţi pentru diverse fapte.

"În timpul mandatului meu de membru al legislativului m-am dedicat în mod special eliminării imunităţii parlamentare, pentru că a devenit un mecanism de a-i proteja pe infractori şi de a le permite unor politicieni corupţi să-şi asigure impunitatea", a amintit pe Twitter Sagasti, care este al patrulea preşedinte al statului sud-american în trei ani.

În aprilie a.c.în ţară sunt prevăzute alegeri prezidenţiale şi legislative.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”