Leonard Orban: Nu cred că puteam să ne facem un deserviciu mai mare decât cel cu adoptarea OUG 13

Leonard Orban: Nu cred că puteam să ne facem un deserviciu mai mare decât cel cu adoptarea OUG 13

Consilierul prezidențial Leonard Orban a declarat, duminică, la Digi 24, că nu crede că România ar fi putut să-și facă un deserviciu mai mare decât cu adoptarea Ordonanței 13, subliniind că acest lucru a dat argumente celor din UE care au blocat aderarea țării noastre la spațiul Schengen.

"Nu cred că puteam să ne facem un deserviciu mai mare decât cel pe care l-am făcut cu adoptarea OUG 13. Practic, am dat argumente celor care au spus și care ne-au blocat în ceea ce privește spațiul Schengen că nu suntem convinși că progresele, care sunt remarcabile, sunt ireversibile. Am arătat că nu sunt ireversibile și că oricând se poate întâmpla ceva ca lucrurile să se întoarcă", a afirmat Leonard Orban, întrebat în legătură cu posibilitatea ridicării Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) și Ordonanța 13.

El a adăugat că este bine că Ordonanța 13 a fost abrogată, acest lucru fiind văzut pozitiv de oficialii europeni, însă există temeri că lucrurile s-ar putea repeta.

"E bine că OUG 13 a fost abrogată și e un lucru care a fost văzut pozitiv. Dezastrul nu a fost foarte mare. E evident că s-a consolidat lipsa de încredere în faptul că noi suntem capabili să asigurăm această ireversibilitate. Există o anumită neîncredere, clar, la nivelul instituțiilor europene, la nivelul unor state membre cu privire la direcția noastră. (...) Președintele a dat clar garanții că, în limita competențelor pe care le are, va încerca să asigure continuarea acestor eforturi. Întotdeauna există o anumită neîncredere, după ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat, evident există semne de întrebare și evident că nu șterg cu buretele odată ce ordonanța a fost abrogată, că există temeri că lucrurile s-ar putea repeta", a mai spus Orban.

În opinia sa, MCV va trebui, "mai devreme sau mai târziu", să se finalizeze.

"Părerea mea personală este că mai devreme sau mai târziu acest mecanism trebuie să se finalizeze, pentru că el este tratat într-o cheie politică — nu numai la București, și de către state membre și instituții europene. Pot să vă dau exemple foarte clare când existenta MCV a fost utilizată de anumite state membre sau de anumiți actori contra unor interese pe care le-am avut. Cel mai simplu exemplu e aderarea la spațiul Schengen", a arătat el.

AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Uite o chestie interesantă despre patronul Digi

2 Secretul Mykonosului, dezvăluit de Ramona Olaru! Ce fac „fetițele” noastre cu miliardarii

3 De citit!

4 Așa o fi?

5 Scandal sexual în handbalul românesc