Liban: Hezbollah dezminte orice implicare în ''confruntări'' cu Israelul

Mişcarea şiită Hezbollah a negat luni orice implicare în ''confruntări'' cu Israelul, după lupte la graniţă raportate de statul evreu şi declanşate potrivit acestuia de o ''tentativă de infiltrare a unei celule teroriste'', relatează AFP.

"Până acum rezistenţa islamică nu a participat la nicio confruntare, nu a deschis focul în cursul evenimentelor din ziua respectivă", a dat asigurări mişcarea şiită, potrivit unui comunicat.

''Tot ceea ce mass-media inamice relatează despre o operaţiune de infiltrare din Liban care ar fi fost dejucată ... este total fals. Aceasta este o încercare de a inventa victorii false, iluzorii'', se arată în comunicatul difuzat de gruparea şiită.

Surse apropiate de Hezbollah susţin că gruparea pro-iraniană şiită a lansat un atac asupra unei patrule israeliene în sudul Libanului.

Armata israeliană a întărit trupele de la frontiera nordică săptămâna trecută, în contextul în care tensiunile s-au intensificat cu Hezbollah, care a acuzat armata israeliană că i-a ucis un combatant într-un lovitură aeriană în zona Damascului, pe 20 iulie. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ar trebui să se autoia la șuturi în c...” / Un medic îl desființează pe Rogobete, dar taxează dur și opulența sfidătoare de la „PSD luxury-show”

2 VIDEO Surprinzătoarele dezvăluiri ale Ioanei Dogioiu despre PSD

3 Da, oameni buni, a cam început să se adeverească zvonul cu războiul hibrid...

4 Schema prin care zeci de clădiri de patrimoniu din România au ajuns în proprietatea Ungariei

5 Foarte interesant ce spune omul ăsta...