Libanul are un nou guvern, după 13 luni de aşteptare

Libanul are de vineri un nou guvern, după 13 luni de aşteptare marcate de negocieri şi tergiversări politice, situaţie care a fost agravată de o criză economică inedită care a aruncat în sărăcie milioane de libanezi, comentează France Presse.

Anunţul a fost făcut la finalul unei întâlniri între preşedintele Michel Aoun şi premierul desemnat Najib Mikati.

Formarea unui nou guvern era o condiţie prealabilă pentru obţinerea ajutorului internaţional de care Libanul are urgentă nevoie, dar rămâne de văzut dacă această echipă va fi în măsură să ducă la bun sfârşit reformele structurale şi să salveze ţara de la faliment.

Noul executiv, ai cărui membri au fost numiţi de partidele la putere, include nume noi. Printre aceştia figurează tehnocraţi precum Firas Abiad, directorul spitalului guvernamental Rafiq Hariri, şi Nasser Yassine, directorul Observatorului privind crizele al Universităţii Americane din Beirut.

Formarea unui guvern de tehnocraţi, total independenţi de scena politică acuzată de corupţie, a fost cerută de mult timp de libanezii ieşiţi în stradă, dar şi de unele puteri externe, în frunte cu Franţa, implicate în dosarul libanez.

Prima reuniune a noului guvern, format din 24 de miniştri, va avea loc luni la ora locală 11:00 (08:00 GMT).

Libanul nu avea un guvern cu atribuţii depline de la demisia cabinetului lui Hassan Diab, la câteva zile după explozia devastatoare din portul Beirut, înregistrată pe 4 august 2020 şi soldată cu peste 200 de morţi şi avarierea unor cartiere întregi ale capitalei libaneze.

De atunci, criza economică prin care trece ţara începând din vara lui 2019 s-a agravat continuu.

Cu o inflaţie galopantă şi concedieri masive, 78% din populaţia libaneză trăieşte astăzi sub ameninţarea sărăciei, potrivit ONU. Căderea liberă a monedei locale, restricţii bancare inedite, eliminarea progresivă a subvenţiilor, penuria de carburant şi medicamente au făcut ca Libanul să plonjeze într-o criză fără precedent în ultimele luni, ajungându-se la întreruperea furnizării curentului electric chiar şi 22 de ore pe zi.

Noul guvern va trebui să răspundă numeroaselor provocări, în special încheierea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), cu care tratativele au fost întrerupte în iulie 2020.

Vineri, premierul desemnat Najib Mikati s-a angajat să asigure un ajutor internaţional. ''Voi contacta instanţele internaţionale pentru a securiza lucrurile de bază ale traiului'' libanezilor, a spus el.

Mikati a promis să solicite şi ajutorul ţărilor arabe, în condiţiile în care legăturile cu monarhiile bogate din Golf sunt tensionate de mai mulţi ani, pe fondul disputei regionale între Iranul şiit, aliat al puternicei mişcări libaneze Hezbollah, şi Golful sunnit. AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel București l-a reabilitat pe interlopul Nuțu Cămătaru