Liderii coaliţiei au discutat despre bugetul de stat şi despre sesizarea CCR în cazul numirilor de miniştri (surse)

Liderii coaliţiei de guvernare ar urma să ia o decizie referitor la sesizarea CCR cu privire la un conflict legat de numirile noilor miniştri după întoarcerea de la Bruxelles a premierului Viorica Dăncilă şi vor discuta săptămâna viitoare despre bugetul de stat, au declarat, marţi, surse politice.

Preşedinţii PSD şi ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, au avut marţi o întâlnire în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Tot pentru săptămâna viitoare a fost stabilită o întâlnire a coaliţiei pe tema discursului în Parlament al premierului Viorica Dăncilă. În acest context, Birourile permanente comune ar urma să se reunească lunea viitoare. Potrivit surselor citate, prim-ministrul urmează să prezinte priorităţile Preşedinţiei Consiliului UE, iar forul legislativ să adopte o declaraţie de susţinere.

Pe 22 noiembrie, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că noua propunere de remaniere a PSD va fi analizată după Ziua Naţională. Şeful statului trebuie să ia o decizie cu privire la propunerile pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Transporturilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Donald Trump „de carton”? / Adevărul despre fotografiile identice de la New York

2 Peste 5 milioane de români trăiesc în Europa. Regatul Unit domină clasamentul

3 Cum a ajuns Mamaia o ruină scumpă: privatizări haotice și plaje pustiite

4 Tensiuni lângă Arestul Central: vecinii aruncă cu ouă în tabăra lui Georgescu

5 Faraonu de la Madrid s-ar fi culcat cu peste 2000 de femei. Aventurile picante l-ar fi costat 300.000 de euro!