Liderii statelor membre examinează o nouă propunere de buget multianual în cuantum de 1,07% din PIB-ul UE

Liderii statelor membre examinează o nouă propunere de buget multianual în cuantum de 1,07% din PIB-ul UE

Liderii Uniunii Europene examinează o nouă propunere de buget multianual reprezentând 1,069-1,07% din venitul naţional brut al statelor membre, care conţine reduceri şi modificări minore, au declarat surse diplomatice pentru Reuters şi DPA.

Potrivit unor surse citate de Reuters, noua propunere de buget limitează cheltuielile la 1,069-1,07%, o reducere uşoară faţă de precedenta propunere, care reprezenta 1,074% din venitul naţional brut al statelor membre, aceasta din urmă fiind propunerea de compromis a preşedintelui Consiliului European, Charles Michel. Noua propunere ar fi fost redactată de Comisia Europeană, conform DPA, care scrie că propunerea reprezintă 1,069% din venitul naţional brut al statelor membre.

Totuşi, scrie Reuters, liderii statelor membre par să fie la fel de departe de un acord ca în momentul în care au venit la Bruxelles. Practic, ei au plecat de la o propunere de 1,074% din venitul naţional brut al statelor membre, şi după peste 24 de ore şi zeci de întâlniri bilaterale şi negocieri separate urmează să se întâlnească la ora 17.00 GMT.

După o primă noapte de discuţii şi negocieri, reluarea summitului s-a anunţat iniţial pentru ora locală 11.00, apoi pentru 16.00, dar s-a amânat de fiecare dată.

"Dacă liderii acceptă direcţia de lucru, vom pregăti calculele mai detaliate şi este posibil să ne reîntâlnim mâine dimineaţă", a declarat un oficial din cadrul UE.

"Ori nu va exista teren de înţelegere şi va trebui să punem capăt cu totul sesiunii şi să ne reîntâlnim mai târziu sau mâine. Sau se va considera necesar să aibă loc întâlniri bilaterale", a precizat un alt oficial UE citat de Reuters.AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum au ajutat serviciile de informații americane Ucraina să țintească călcâiul lui Ahile al infrastructurii energetice rusești

2 Spectacolul celor 52 de amânări într-un singur proces de corupție al lui Sebastian Ghiță. La următorul termen, faptele vor fi prescrise. „Exilul” incu…

3 Trump a redistribuit un editorial necruțător al New York Post despre minciunile lui Putin

4 Cadou de 200.000 de euro la majoratul fiicei unui afacerist din Sibiu, într-un eveniment plin de fast

5 BREAKING Peste 40 de persoane au murit, iar circa 100 au fost rănite în urma unei explozii într-un bar din Elveția / Un consul român se deplasează la …