Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, spitalizat

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a fost spitalizat marţi cu febră persistentă, a informat biroul său de presă într-un comunicat postat pe contul de Twitter al fondatorului Frontului Naţional (în prezent Adunarea Naţională, RN - n.r.), informează EFE.

Medicii au considerat ''necesară spitalizarea pentru a preveni orice fel de complicaţie'' pentru Jean-Marie Le Pen, în vârstă de 90 ani, tatăl Marinei Le Pen, actuala şefă a RN.

Jean-Marie Le Pen, care a mai fost internat în spital în aprilie şi în iunie, s-a văzut nevoit să-şi amâne ''cea mai mare parte a angajamentelor stabilite pentru următoarele zile'', se menţionează în comunicatul şefului său de cabinet, Lorrain de Saint Affrique.

Ţinut departe de orice fel de rol în RN de către fiica sa, cu care se află în relaţii foarte proaste şi cu care are o confruntare politico-judiciară, Jean-Marie Le Pen a fost spitalizat în iunie pentru o problemă pulmonară şi în aprilie, din cauza unei gripe. AGERPRES


populare
astăzi

1 A apărut numele hackerului care a spart baza de date ANCPI / Ar fi vorba despre un tânăr din Algeria

2 Mihai Vasilescu, exasperat de șoferii români: „Nu merităm autostrăzi”

3 Turiști furioși, opriți să linșeze un român acuzat de furt pe Podul Rialto

4 Stenograme din ședința PNL. Ce le-a spus Bolojan înainte de votul pentru „decapitarea” mai multor filiale

5 Ce se întâmplă oare? / Semnal de alarmă la Dacia după vizita șefului Renault în România