Liga I: ACS Poli Timișoara - Astra Giurgiu 2-1

ACS Poli Timișoara a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, pe stadionul ''Dan Păltinișanu'', într-un meci din etapa a 16-a a Ligii I de fotbal.

Gazdele au deschis scorul prin Alexandru Munteanu (37), după ce Astra a rămas în zece oameni în urma eliminării camerunezului Anatole Abang (30), pentru fault dur asupra lui Marius Croitoru, care nu a mai putut continua meciul.

Antrenorul Astrei, Edi Iordănescu a fost trimis în tribună pentru proteste vehemente la adresa arbitrului, după ce Valentin Crețu (Poli), care avea cartonaș galben, a comis un fault și nu a fost eliminat. Tehnicianul a refuzat inițial să părăsească banca tehnică, dar a revenit apoi asupra deciziei și a urcat în tribună.

Astra a egalat după pauză, prin Silviu Balaure (59), dar Poli a marcat golul victoriei în min. 71, când Sebastian Mailat a șutat de la peste 30 de metri, balonul a lovit bara transversală și a intrat în plasă din portarul Plamen Iliev.

În tur, Astra s-a impus cu 3-0.

Poli nu mai câștigase de șase etape, în care înregistrase două egaluri și patru eșecuri.

Astra a ajuns la șase etape fără victorie, având trei egaluri și trei eșecuri.

ACS Poli Timișoara — AFC Astra Giurgiu 2-1 (1-0), Stadion ''Dan Păltinișanu'' — Timișoara
Au marcat: Alexandru Munteanu (37), Sebastian Mailat (71), respectiv Silviu Balaure (59).
Cartonaș roșu: Anatole Abang (Astra, 30).
Arbitru: Sebastian Colțescu (Craiova); arbitri asistenți: Adrian Radu Ghinguleac (București), Ciprian Florin Danșa (Satu Mare); arbitru de rezervă: Andrei Florin Chivulete (București)
Observatori: Florin Hîncu (Brașov) — CCA, Imilian Șerbănică (Bragadiru) — LPF

AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Da, este Trump la Moscova. Este de amintit ce-a făcut după ce s-a întors de acolo...

2 Cum a reușit Iranul să lovească unde americanii păreau invincibili. Adevărul incomod pentru Trump: „Asta arată o evaluare greșită”

3 O diplomată aflată la post în Emiratele Arabe Unite critică Parlamentul pentru că a permis SUA să folosească baza Kogălniceanu

4 Iranul dă șah economiei mondiale, dar americanii mai au o carte de jucat. Expert: „E o armă teribilă”

5 Atac devastator în apele irakiene / Două petroliere străine incendiate, un membru al echipajului ucis și 38 de oameni salvați