Limitele puterii Rusiei. De ce Putin nu poate prospera în lumea plină de convulsii a lui Trump

Invazia în Ucraina arată limitele puterii Rusiei în lume, în timp ce mandatul lui Donald Trump a dat peste cap alianțele și ordinea globală. Vladimir Putin a mizat pe războiul în Ucraina pentru a-și afirma voința, dar lumea se schimbă în jurul său sub acțiunile lui Trump, iar Rusia nu face o figură bună în acest context tumultos în care relațiile dintre marile puteri se reconfigurează la imboldul SUA, se arată într-o analiză Foreign Affairs.

Rusia se bucura de o poziție globală relativ decentă. Avea un parteneriat puternic cu China; legături economice extinse cu Europa; o relație de lucru, chiar dacă fragilă, cu Statele Unite; precum și o rețea informală de parteneri cu care putea face comerț.

Cu toate că nu-și putea impune dominația asupra altor țări cu excepția Belarusului, avea totuși puțini dușmani reali și putea exercita influență dincolo de vecinătatea sa. Nu era o putere în ascensiune sau în declin, ci o putere versatilă.

Apoi, Rusia a invadat Ucraina. Pe cale de consecință, Europa și Statele Unite i-au devenit imediat adversari. Pe măsură ce o mare parte din influența diplomatică în Europa s-a evaporat, a devenit mult mai dependentă de China. Între timp, războiul a absorbit toată atenția Rusiei și practic toată capacitatea sa militară, ceea ce a făcut dificil pentru Moscova să exercite vreun control activ asupra evenimentelor din alte părți ale lumii. Astfel, Kremlinul nu a putut face prea mult pentru aliații săi. Moscova a asistat neputincioasă când regimurile lui Bashar al-Assad în Siria și Nicolás Maduro în Venezuela s-au prăbușit.

Dar nici războiul nu a mers prea bine- . după patru ani de lupte, Ucraina deține în continuare controlul asupra a aproximativ 80% din teritoriul său.

Și totuși Moscova nu este deloc dispusă să-și limiteze pierderile. Dacă președintele american Donald Trump nu îl poate convinge pe președintele rus Vladimir Putin să pună capăt luptelor – un scenariu improbabil – Rusia își va amplifica probabil eforturile de a subjuga Ucraina, nu pentru că câmpul de luptă ar favoriza decisiv Moscova, ci pentru că Putin trebuie să mențină linia undeva pentru a-și proiecta puterea.

Astfel, se simte obligat să răspundă limitelor geopolitice ale puterii Rusiei prin agățarea de acest război.

Rusia, lăsată pe margine

Putin a supraestimat mult timp ceea ce poate realiza doar prin puterea hard. Primul semn a fost în 2014, după ce Viktor Ianukovici - președintele Ucrainei între 2010 și 2013 și un aliat al Kremlinului - a fugit din țară. Putin ar fi putut răspunde la înlăturarea lui Ianukovici cooperând cu succesorii lui acestuia. În schimb, a optat pentru forța militară, invadând Crimeea și Donbasul. Rusia a ocupat anexat peninsula din sudul Ucrainei și a înființat două regiuni separatiste în regiunea din est, dar aceste acțiuni au avut efectul nedorit de a eroda sentimentul organic pro-rus din Ucraina.

După 2014, Kievul a consolidat legăturile cu Washingtonul și Europa, exact ceea ce Putin a căutat să prevină.

În 2022, limitele puterii hard a Rusiei au devenit și mai vizibile. Deși masive efective militare au invadat Ucraina din mai multe direcții, acestea nu au putut captura cele mai importante orașe, inclusiv capitala, și au fost curând forțate să se retragă. Kremlinul, care miza pe o victorie rapidă și totală, s-a trezit blocat într-un război prelungit de uzură.

Rezistența Ucrainei a silit Rusia să-și adapteze politica externă. Pentru a evita controalele la export, Moscova a achiziționat bunuri restricționate prin intermediari din Asia Centrală și Caucazul de Sud. A început să vândă mult mai mult petrol Indiei, la un discount semnificativ. Pentru a ocoli sancțiunile americane și europene, Rusia a format așa-numita „flotă din umbră” - un grup de petroliere îmbătrânite, care navighează sub pavilioane false și care folosesc rețele opace pentru a-și ascunde urmele.

China a devenit principala sursă de bunuri industriale și cel mai mare cumpărător de combustibili fosili. Pentru Moscova, decizia de a aprofunda relațiile cu China a avut resorturi deopotrivă pragmatice și strategice. Kremlinul spera să conducă așa-numitul Sud global alături de Beijing și să accelereze declinul Occidentului. În timp ce China își folosește influența economică pentru a câștiga teren în Africa, Asia și America Latină, Rusia își valorifică abilitățile de subversiune și reputația pozitivă a fostei Uniuni Sovietice în anumite părți ale lumii postcoloniale.

Pe măsură ce războiul în Ucraina s-a prelungit, capacitatea Rusiei de a-și urmări interesele în alte părți ale lumii s-a diminuat vizibil

După ani de tentative de dialog între Iran și Israel în Orientul Mijlociu, Rusia a început să încline spre a lua partea Iranului și partenerilor săi anti-occidentali în 2022. A întărit cooperarea în domeniul apărării cu Republica Islamică în pofida protestelor Israelului. În mai multe rânduri, în 2024, Putin a întins covorul roșu pentru reprezentanții Hamas și ai mișcării Houthi din Yemen. Relația Rusiei cu Israelul nu s-a destrămat imediat - cele două părți au continuat să-și coordoneze activitățile militare pentru a evita ciocnirile din Siria, spre exemplu - dar s-a deteriorat considerabil.

Aceste evoluții marchează o realitate mai profundă, una foarte nefavorabilă pentru Kremlin: Rusia își pierduse o mare parte din capacitatea de a-și proteja partenerii și interesele dincolo de Ucraina. În 2023, forțele de menținere a păcii ruse nu au putut interveni în timp ce Azerbaidjanul prelua enclava disputată Nagorno-Karabah de la Armenia, aliatul tradițional al Rusiei. În timp ce Israelul lupta și slăbea miliția Hezbollah susținută de Iran în Liban, houthii din Yemen și chiar Iranul însuși, Rusia a fost redusă la o postură de observator. Apoi, în decembrie 2024, Rusia a urmărit de pe margine când rebelii locali au înlăturat regimul Assad din Siria, o dinastie pentru care Moscova luptase ani de zile.

Ce a însemnat pentru Rusia venirea lui Trump la Casa Albă

În 2024, Kremlinul sărbătorea realegerea lui Trump. La începutul celui de-al doilea mandat al lui Trump, mulți observatori au prezis că disprețul său față de dreptul internațional, aparenta îmbrățișare a sferelor de influență și afinitatea pentru ceea ce Rusia numește valori tradiționale vor fi avantajoase pentru Moscova. Nu a fost cazul. În prezent, după ce Statele Unite au îmbrățișat revizionismul, incapacitatea Rusiei de a proiecta puterea dincolo de Ucraina a devenit chiar mai vizibilă.

În vara anului 2025, Statele Unite s-au alăturat Israelului în campania aeriană împotriva infrastructurii militare și nucleară a Iranului. În ianuarie, Trump l-a scos pe Maduro din țară într-o operațiune militară chirurgicală la care Putin nu putea decât să viseze. În ciuda tuturor plângerilor sale legate de Kiev, președintele SUA nu a abandonat Ucraina, deși a fost mai puțin generos cu ajutorul militar decât fostul președintele Joe Biden.

Trump a luat în repetate rânduri inițiativa în curtea Rusiei. I-a copleșit pe liderii din Asia Centrală cu atenție și s-a autoproclamat principalul mediator între Armenia și Azerbaidjan. În ianuarie, Statele Unite și Armenia au anunțat un cadru de implementare pentru Ruta Trump pentru Pace și Prosperitate Internațională, un coridor comercial în Caucazul de Sud. Mai recent, Trump a invitat Rusia să se alăture Consiliului său pentru Pace, un nou organism de soluționare a conflictelor, fără a acorda Moscovei un statut special.

Poziția globală a Moscovei este în declin

Rusia este departe de a fi exclusă din peisaj la nivel regional sau global. Moscova își menține influența în Orientul Mijlociu și și-a sporit influența în Africa de Vest prin desfășurarea Corpului African, un grup paramilitar, în numele juntelor saheliene. Rusia nu se bazează pe sprijinul iranian sau venezuelean pentru a-și continua războiul împotriva Ucrainei, în timp ce China și Coreea de Nord rămân parteneri dedicați. Presa de stat rusă a sărbătorit degradarea alianței transatlantice sub Trump, cel mai recent cu amenințările sale de a prelua Groenlanda.

Însă Moscova nu a obținut încă niciun avantaj de pe urma tensiunilor dintre Washington și capitalele europene. Europa își sporește sprijinul pentru Ucraina, iar NATO rămâne o instituție funcțională pe care Rusia nu o poate ignora. Putin nu poate presupune că aventurismul de politică externă al lui Trump se va limita la emisfera vestică și la Orientul Mijlociu. S-ar putea face simțit brusc la ușa Rusiei.

2025 a fost un an prost pentru Rusia, iar 2026 ar putea fi și mai rău. De fapt, se poate spune că poziția globală a Moscovei este în declin din cauza lui Trump.

Factorul Ucraina

În timp ce Rusia se luptă să se afirme la nivel global, obsesia lui Putin s-a amplificat. Situația de pe câmpul de luptă este sustenabilă pentru Moscova. Liniile frontului Rusiei rezistă, iar forțele sale fac progrese teritoriale, deși Moscova este departe de a câștiga. În ciuda avalanșei de diplomație legate de Ucraina, discuțiile de pace nu au dus nicăieri. Poziția lui Trump față de război continuă să oscileze. Între timp, Europa își descoperă puterea de acțiune și nu va tolera un plan de pace echivalent cu o capitularea Ucrainei. Sprijinit de Europa, Kievul va refuza să cedeze în fața Rusiei.

Oricât de greu ar fi conflictul pentru Rusia, Putin nu este dispus să facă concesii. El a reorientat economia și a modifica relațiile globale pentru a lupta în acest război, care a durat deja mai mult decât campania sovietică împotriva Germaniei naziste. Conștient că rezultatul războiului va fi referendumul suprem privind președinția sa, ar putea chiar să ia în considerare escaladarea, inclusiv dincolo de granițele Ucrainei. În ianuarie, în urma declarațiu=ilor conform cărora țările europene au făcut progrese în ceea ce privește acordul asupra garanțiilor de securitate pentru Kiev, Rusia a lansat asupra Ucrainei o nouă rachetă balistică cu capacitate nucleară și rază de acțiune ce încalcă Tratatul privind Forțele Nucleare cu Rază Intermediară de Acțiune, pe care Statele Unite l-au abandonat în 2019. Racheta a lovit la 64 de kilometri de granița cu Polonia.

Războiul ar putea intra într-o fază mai periculoasă. Inspirate, poate, de confiscarea de către Trump a petrolierelor legate de Rusia în Caraibe și Atlanticul de Nord, țările europene depun mai multe eforturi pentru a opri flota din umbră a Rusiei, aflată deja sub atacul dronelor ucrainene. Rusia ar putea escalada atacând rutele de aprovizionare ale Ucrainei din Europa de Est sau atacând sateliții deținuti de SUA care furnizează informații de țintire către Kiev. Putin ar putea pune presiune pentru a face Ucraina nelocuibilă - impunând poveri financiare susținătorilor acesteia și amenințând cu fluxuri suplimentare de refugiați în Europa.

Deși ar fi înțelept ca Europa și Statele Unite să se angajeze într-un proces coordonat pentru gestionarea războiului, fricțiunile transatlantice vor pune probabil obstacole unor astfel de eforturi.

Cel mai important, liderii americani și europeni nu ar trebui să grăbească negocierile pentru a pune capăt conflictului.

Rusia nu este invincibilă. Este doar una dintre numeroasele țări dezavantajate de ordinea mondială anarhică pe care Trump a dezlănțuit-o în al doilea mandat al său, se arată în analiza Foreign Affairs.