Lio, ce făcurăm, fete?/Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a tranșat definitiv disputa financiară dintre Guvernul României și Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), condusă de Lia Savonea, respingând în unanimitate pretențiile unor judecători nemulțumiți de plata eșalonată a restanțelor salariale. Dincolo de verdictul propriu-zis, motivarea instanței de la Strasbourg reprezintă un rechizitoriu sever la adresa modului în care magistrații români și-au majorat propriile venituri în ultimele două decenii, plasându-se într-un potențial conflict de interese și depășindu-și atribuțiile constituționale.
Pronunțată joi, 22 octombrie, de un complet format din șapte judecători, hotărârea definitivă din cauza „Pușcaș și alții împotriva României” califică plângerile magistraților români drept „vădit neîntemeiate”. Această decizie marchează a patra sancțiune aplicată de instanțele europene politicilor promovate de președinta ÎCCJ, Lia Savonea, principalul vector al taberei magistraților în această dispută. Precedentele înfrângeri au vizat chestiunea prescripției răspunderii penale la Curtea de Justiție a UE (cauzele Lin I și Lin II) și condamnarea de la CEDO privind sancționarea judecătorului Cristi Danileț pentru delict de opinie.
Dosarul soluționat recent la Strasbourg a reunit cinci spețe distincte, inițiate de judecători în funcție și foști magistrați care au reclamat că eșalonarea și amânarea plății unor drepturi salariale câștigate prin sentințe definitive le-ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la proprietate. Instanța europeană a prezentat profilul și pretențiile financiare ale acestora:
„Reclamanții sunt cinci cetățeni români născuți între 1971 si 1986. Ei locuiesc la Deva, Coaș și, respectiv, Sibiu (România). Ei sunt judecători sau foști judecători care au obținut hotărâri judecătorești favorabile prin care Ministerul Justiției și instanțele la care și-au exercitat funcția de magistrat au fost obligate să le acorde beneficii financiare, din care ar trebui să mai primească, conform susținerilor reclamanților, sumele de 60.000 EUR, 30.000 EUR, 107.454 EUR, 571.891,74 EUR și, respectiv, 381.868,12 EUR”. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)
Conflict de interese și substituirea puterilor în stat
Cele mai dure observații din hotărârea disponibilă în limba franceză vizează chiar mecanismul prin care s-a ajuns la aceste sume. CEDO a analizat istoricul acestui fenomen început în anul 2006, prin care numeroase instanțe din România au acordat cu ușurință majorări salariale magistraților, invocând principiul nediscriminării. Această practică a fost încurajată și consolidată de decizii ale Curții Constituționale (CCR) și ale Înaltei Curți, determinând procurorii și judecătorii să apeleze masiv la procese pentru a-și crește veniturile.
Judecătorii europeni au atras atenția că, deși legislația nu a fost modificată formal, jurisprudența CCR și a ÎCCJ a reconfigurat practic cadrul legal al salarizării, generând suspiciuni majore privind imparțialitatea sistemului:
„Curtea observă totuși că, de-a lungul timpului, fără a modifica în mod formal legile succesive care reglementează remunerația magistraților, jurisprudența constituțională și cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție au contribuit la reconfigurarea cadrului juridic aplicabil remunerației judecătorilor. De altfel, atunci când magistrații au fost chemați să se pronunțe asupra unor componente ale remunerației de care puteau beneficia ei înșiși, participarea lor la adoptarea unor astfel de decizii era susceptibilă să genereze un conflict de interese, interesul lor patrimonial personal putând interfera cu exercitarea imparțială a funcțiilor lor judiciare”. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)
Mai mult, forul de la Strasbourg a taxat imixtiunea puterii judecătorești în atribuțiile exclusiv rezervate Guvernului și Parlamentului, subliniind că instanțele naționale și-au depășit rolul constituțional:
„În plus, instanțele par să își fi depășit rolul tradițional de interpretare și aplicare a legii, situație susceptibilă să creeze impresia unui conflict de interese interinstituțional care relevă o tensiune între puterea judecătorească și puterile legislativă și executivă. Or, Curtea subliniază că judecătorul național nu are sarcina de a se substitui autorităților naționale competente în alegerea politicilor bugetare și economice, prioritățile în materie de cheltuieli și alocarea resurselor publice, intrând în competența puterilor executive și legislative, care dispun, în acest domeniu, de o largă marjă de apreciere”. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)
În paralel, printr-un comunicat oficial , reprezentanții CEDO au ținut să precizeze limitele propriei intervenții: „fără să tranșeze excepțiile ridicate de Guvern, Curtea reamintește că nu are rolul de a se substitui instanțelor interne și că interpretarea legislației naționale revine în primul rând autorităților naționale, în special instanțelor judecătorești”.
Miza bugetară colosală și justificarea eșalonării
Disputa juridică își are originea în măsurile adoptate de Executiv începând cu anul 2009, când, pe fondul constrângerilor bugetare severe, au fost emise mai multe ordonanțe de urgență pentru eșalonarea plății datoriilor salariale stabilite prin sentințe. Dimensiunea financiară a fenomenului este uriașă: „Potrivit Guvernului, pentru anul 2026, Înalta Curte de Casație si Justiție si Parchetul General, în calitate de ordonatori de credite, au solicitat alocarea sumei totale de aproximativ 1 400 000 000 EUR cu titlu de restanțe neplătite descurcând din hotărâri judecătorești si decizii administrative, inclusiv dobânzi”, se menționează în documentul CEDO.
Potrivit unei analize Antena 3 CNN , dacă statul ar fi fost obligat să achite simultan și integral toate aceste restanțe, bugetul public ar fi fost supus unei presiuni majore. Decizia de la Strasbourg permite însă menținerea actualului calendar de plăți în tranșe, care se întinde până în anul 2028.
Evaluând conduita Guvernului României, CEDO a constatat că autoritățile au acționat cu diligență într-un context dificil, fără a refuza plata, ci doar eșalonând-o pentru a proteja serviciile publice esențiale:
„Pentru a concluziona că cererile sunt vădit nefondate, Curtea reiterează mai întâi că statul nu poate invoca lipsa fondurilor sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei datorii stabilite printr-o hotărâre judecătorească. Totuși, ea consideră că prezenta cauză privește circumstanțe excepționale și constrângeri economice și bugetare pe care autoritățile au trebuit să le gestioneze într-o conjunctură economică dificilă.” Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)
Instanța a detaliat în continuare caracterul imprevizibil al acestor obligații financiare și legitimitatea intervenției statului: „Prezenta cauză privește circumstanțe excepționale care se caracterizează mai ales prin amploarea și caracterul imprevizibil al obligațiilor financiare care revin statului și prin constrângerile economice și bugetare pe care autoritățile au trebuit să le gestioneze într-o conjunctură economică dificilă”.
„Curtea notează ca măsurile de eșalonare, reeșalonare si amânare a plății creanțelor au fost decise prin acte normative previzibile. Curtea consideră că obiectivele enunțate în aceste acte legislative priveau interesul general și urmăreau scopul legitim de a reduce cheltuielile publice, de a reechilibra bugetul și de a redresa situația economică a țării. În plus, Curtea reamintește că, într-o situație de criză economică acută, un stat poate lua măsurile pe care le consideră necesare, nu numai pentru a remedia criza bugetară a momentului, ci și pentru a-și redresa finanțele publice în mod durabil”. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)
Veniturile magistraților, mult peste media națională
Un argument decisiv în respingerea plângerilor a fost nivelul ridicat de trai al reclamanților. Judecătorii de la Strasbourg au remarcat că salariile și pensiile magistraților sunt suficient de mari încât plata în tranșe a restanțelor să nu le afecteze existența și să nu reprezinte o povară excesivă, esența dreptului lor rămânând neatinsă:
„Curtea recunoaște că sumele restante solicitate de către reclamanți sunt substanțiale. Totuși, veniturile lunare pe care reclamanții în cauză le-au primit și continuă să le primească sunt, de altfel, cu mult mai mari decât salariul sau pensia medie din România și depășesc chiar și indemnizațiile primite de cele mai înalte autorități ale statului. Curtea nu poate trage concluzia că reclamanții fac parte dintr-un grup vulnerabil și că neplata integrală și imediată a sumelor solicitate i-a privat de singurul lor mijloc de subzistență sau i-a expus riscului de a nu dispune de mijloace suficiente pentru a-și asigura subzistența. Curtea consideră, așadar, că reclamanții nu au demonstrat că neexecutarea, până în prezent, integrală a hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea lor le-a impus o sarcină individuală excesivă”. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)
Precedentul stabilit în 2012
Soluția adoptată în cazul magistraților urmează linia jurisprudențială fixată de CEDO încă din septembrie 2012, în dosarul „Dumitru și alții împotriva României” (nr. 57265/08). Atunci, mai mulți angajați din sectorul bugetar au contestat Ordonanța de Urgență nr. 71/2009, prin care Guvernul eșalonase, pe fondul crizei economice, plata unor drepturi salariale câștigate definitiv în instanță.
Și în acea speță, Curtea de la Strasbourg a respins cererile ca fiind inadmisibile și vădit nefondate. Magistrații europeni au validat măsura autorităților române deoarece statul a recunoscut datoriile, a respectat calendarul de plăți asumat și, un detaliu fundamental, a actualizat sumele restante cu rata inflației, menținând astfel un echilibru corect între protejarea bugetului național în timp de criză și respectarea drepturilor patrimoniale ale cetățenilor.
Explorează subiectele:
