Partidele care se autointitulează suveraniste au o creștere fulminantă în Europa și în întreaga lume, iar tendința pare să se accelereze.Politologul Valdimir Borțun, cercetător la Oxford, consideră că acest lucru are legătură cu criza de lideri reali din UE și cu faptul că partidele autodeclarate de stânga se îndepărtează de valorile lor originale.

Franța, Germania și România sunt doar câteva din țările în care dreapta radicală crește de la o zi la alta, iar numeroși analiști cred că ar putea obține majoritatea în viitorul ciclu electoral. Politologul Vladimir Borțun este cercetător la Oxford, iar domeniile sale de interes sunt cu precădere elitele politice, partidele de stânga, politica transnațională și Uniunea Europeană.

În timp ce mulți alți politologi și analiști politici au încercat să explice avansul dreptei radicale fără a lua în calcul erorile elitei politice și a partidelor mainstream, românul consideră că orice analiză de acest gen ar trebui să pornească de la această discuție. El vorbește despre o adevărată criză de leadership și critică lideri precum Ursula von der Leyen, Emmanuel Macron sau pe ultimii doi cancelari ai Germaniei, Friedrich Merz și Olaf Scholz. De criticile sale nu scapă nici ultimii președinți americani, republicanul Donald Trump și democratul Joe Biden, dar nici ultimii lideri britanici, inclusiv premierul Keir Starmer.

Europa simte lipsa unui leadership real și a unei stângi serioase

În plus, dincolo de lipsa de leadership , lipsa unor partide de stânga veritabile, spune el, favorizează creșterea dreptei radicale. Vladimir Borțun consideră că în general partidele social-democrate actuale au abandonat multe din principiile stângii. În același timp, în țări ca Germania, social-democrații au acceptat alianțe semafor, care s-au dovedit mai degrabă păguboase pentru electoratul lor. La polul opus, există și exemplul Spaniei, lăudat de Vladimir Borțun.

„Spania are un guvern socialist, iar unul dintre puținii lideri serioși europeni e premierul de la Madrid, Pedro Sanchez. El e unul dintre puținii care s-au poziționat corect față de ceea ce se întâmplă în Gaza și față de costurile pe care Uniunea Europeană vrea să le impună cu înarmarea. Sanchez a avut curaj să atragă atenția asupra atrocităților ce au loc în Gaza și s-a opus ca banii spaniolilor să meargă pe arme. La polul opus sunt lideri precum Macron, Scholz, Ursula von der Leyen sau Friedrich Merz”, consideră el.

În acest peisaj sterp și lipsit de prea multe perspective pentru stânga europeană încep să apară, deocamdată timid, unele partide de stânga noi, dar care nu au în general forță. Mai există însă și partide de stânga, precum La France Insoumise (Franța nesupusă), care reprezintă mai degrabă excepția de la regulă.

„În anumite țări avem deja unele partide de stânga relativ noi, care oferă o alternativă la social-democrația aceasta neoliberală și osificată. Franța mi se pare cel mai bun exemplu. Partidul lui Mélenchon - La France Insoumise, care a reușit anul trecut să obțină rezultate interesante, atunci când Macron a organizat alegeri anticipate în Franța pentru a o bloca pe Marine Le Pen și partidul ei, Rassemblement National (Reuniunea Naţională)”, spune Borțun.

De altfel, nu întâmplător Marine Le Pen e cel mai popular lider politic din Franța, iar Rassemblement National e cel mai popular partid politic din această ţară. Toate acestea spun totul despre cum evoluează dreapta radicală în Hexagon și despre slăbiciunile evidente ale formațiunilor politice care ar fi trebuit să prevină acest lucru. Nu în ultimul rând, succesul lui Le Pen spune totul despre eșecul și slăbiciunile lui Emmanuel Macron. În opinia lui Vladimir Borțun, liderul de la Palatul Élysée este principalul vinovat de succesul radicalilor de dreapta.

„Politica internă a lui Macron reprezintă un șir lung de eșecuri, cam la fel ca și în cazul lui Scholz, în Germania. Le Pen are șanse să câştige preşedinţia în 2027, deși Macron încearcă să o scoată în afara legii. Macron credea că dacă organizează alegeri parlamentare anticipate, partidul lui Le Pen va câștiga. Pentru că ea câștigase europarlamentarele, deci era probabil că o să câștige și alegerile parlamentare la nivel național. Iar speranța lui Macron era că Le Pen va ajunge la guvernare și că se va eroda rapid până în 2027, când sunt viitoarele alegeri. Dar s-a înșelat”, explică românul.

Contraexemplul Macron

Stânga franceză a reușit însă un rezultat bun, dar Macron a preferat să conspire cu Le Pen împotriva partidului lui Mélenchon, susține Vladimir Borțun.

„Mélenchon a reușit să adune toate forțele de stânga într-o coaliție care s-a numit Noul Front Popular, o aluzie la frontul popular din anii 30 în Franța, care a reușit multe reforme sociale importante, inclusiv concediul plătit și ziua de muncă de 8 ore, și au reușit să câștige alegerile. Ei au ieșit pe primul loc în alegerile legislative de anul trecut, numai că Macron, în pur spirit bonapartist și antidemocratic, n-a desemnat un premier din partea acestei coaliții de stânga, ci a desemnat un premier din partea partidului de centru dreapta, care a luat sub 10% în alegeri, deci cu o legitimitate foarte scăzută. A ales un premier din partea acestui partid a putut fi învestit în funcție numai pentru că partidul lui Le Pen a votat în acest sens. Deci, Macron a fost ridicol, a făcut alegeri pentru a compromite ascensiunea acestei extreme drepte, ca apoi să se bazeze chiar pe extrema dreaptă pentru a-și impune propriul prim-ministru, pentru a nu permite stângii să intre la guvernare. După care, din nou, s-a îndreptat împotriva extremiștilor și încearcă să o bage la închisoare pe madame Le Pen”, mai spune expertul.

Exact la fel a pățit și partidul democrat din Statele Unite, care s-a încăpățânat să parieze pe lideri ca Joe Biden și Kamala Harris, iar în acest fel i-a deschis calea spre victorie lui Donald Trump. Așa a ajuns MAGA să conducă destinele celui mai puternic stat din lume, iar democrații nu mai par capabili să-și găsească un lider care să-i adune în jurul lor.

„Politici precum cea dusă de Macron nu ajută deloc, pentru că am văzut și ce s-a întâmplat în SUA cu Trump. Democrații, când s-au aflat la guvernare cu Joe Biden, au încercat să-l bage în închisoare pe Trump, să-l oprească să candideze, au făcut toate manevrele posibile și imposibile, dar nu le-a mers. Și nu numai că nu le-a mers, dar l-au victimizat pe Trump și i-au pus pe tavă un nou mandat. La fel, în Germania toate aceste discuții despre interzicerea Alternative for Deutschland (AfD), n-au făcut decât să întărească extrema dreaptă. Ori ei nu au făcut decât să legitimeze în ochii mulțimilor aceste partide și să le prezinte ca pe o alternativă antisistem, în momentul în care i-au persecutat. Adevărata metodă de a contracara ascensiunea dreptei radicale este tocmai să adresezi cauzele socio-economice care stau la baza ascensiunii lor. Interzicând aceste partide și pe liderii lor, actuala clasă politică nu face decât să încalce principiile democratice și să-i transforme pe radicali în martiri, ridicându-i, de fapt”, explică Borțun.

Elite rupte de populație

În plus, elitele mainstream se dovedesc incapabile să comunice cu propriii cetățeni, ceea ce înlesnește misiunea liderilor radicali. Ultimii se dovedesc mult mai comunicativi și știu să speculeze populist problemele cu care se confruntă societatea și de care liderii mainstream nu sunt deloc interesați și nu se arată capabili de empatie.

„Ei nu cred că au de ce să comunice cu oamenii simpli. Sigur, doar cu excepția campaniilor electorale. Atunci deodată își descoperă apetitul pentru comunicare cu oamenii simpli. Dar între ciclurile electorale între campaniile electorale, timp de trei ani jumate, nu se întâmplă nimic. Pentru că aceste elite politice simt că pot să guverneze de unele singure, fără să se intereseze de legitimitatea măsurilor lor în ochii populației. Nu mai spun că nu sunt deloc interesate de a consulta populația pe teme care privesc interesele imediate ale propriilor cetățeni”, crede Borțun.

Uniunea Europeană ar trebui să ia exemplul Elveției, o țară în care deciziile importante sunt luate pe baza unor referendumuri la care vocea cetățeanului este cea care contează.

„Totuși, într-o țară ca Elveția, care însă e în afara Uniunii Europene, avem acest sistem de referendumuri, un exemplu pentru orice stat care se pretinde democrat. Prin aceste referendumuri, în Elveția e consultată populația pe teme importante. E un exemplu ce ar putea fi preluat în țările Uniunii Europene și la Bruxelles. Doar că vedem că încă în UE se preferă ca o dată la patru ani să votăm un politician sau altul, adică pe ei. Asta mi se pare o democrație foarte superficială. Și nu e nicidecum o democrație autentică în care oamenii să fie implicați în procesul de decizie care le modelează societatea. Liderii mainstream se ascund în spatele unor clișee sforăitoare și pretind că sunt singurii capabili să ne salveze, că sunt singurii care respectă democrația, dar în realitate o calcă în picioare ori de câte ori pot și încearcă să-și păcălească cetățenii”, punctează expertul.

Mingea la fileu pentru extremiști

În atare situație, nu ar trebui să mai surprindă faptul că partidele de extremă dreapta sunt marile câștigătoare. Iar lipsa leadership-ului la nivel european și slăbiciunile stângii nu fac decât să deschidă calea populiștilor spre majoritate, la viitorul ciclu electoral.

„Tendința e clară: partidele extremiste continuă să crească. Și cu așa lideri cum avem în Uniunea Europeană, dreapta dusă la extremă va continua să fie pe val și va obține majoritatea în curând. Până când vor apărea lideri noi, capabili să înfrunte problema, să-și recunoască propriile erori și să asculte vocea oamenilor, lucrurile nu se vor schimba”, consideră el.

În timp ce actualii lideri ai lumii, care provin din rândul unui sistem care pare în corzi și-au arătat limitele, de acest lucru profită alți politicieni, tot din interiorul sistemului, dar care sunt populiști și sunt capabili să comunice.

„Gata, actualii lideri și-au arătat limitele, nu degeaba au apărut indivizi ca Georgescu în România. Lipsa un lideri adevărați și osificarea stângii asigură succesul extremiștilor în UE. Să nu spună nimeni că Georgescu e vreun om din rândurile poporului. E un tip care a activat profesional zeci de ani în structurile cele mai înalte ale sistemului. Nu e un mecanic auto. Nu e un lucrător din construcții care s-a făcut politician. Și toți politicienii aceștia populiști, dacă ne uităm la background-ul lor social și profesional, provin din pături foarte privilegiate. Un alt exemplu e cel al liderei partidului AFD din Germania, Alice Weidel, care e o fostă banchieră la Goldman Sachs. Adică Goldman Sachs e totuși partea elitei financiare globale. Sau să dau alt exemplu: Nigel Farage, liderul unui partid populist de dreapta, lider în sondaje în Marea Britanie, Reform. Acest Nigel Farage, care e un fost bancher, la rândul lui, multimilionar, care vine într-o familie de bancheri. Astfel de oameni nu ar fi putut să ajungă atât de populari dacă politicienii care ne conduceau ar fi fost oameni de calitate, dacă am fi avut leadership”, încheie Vladimir Borțun.