LIVE „Dulăul” Timmermans a ajuns la București. Ce i-a spus președintele

LIVE „Dulăul” Timmermans a ajuns la București. Ce i-a spus președintele

Numărul doi din Comisia Europeană, „Dulăul” Frans Timmermans, se află joi la Bucureşti. MCV-ul nu poate fi ridicat inainte ca Romania sa isi indeplineasca toate obligatiile asumate, este mesajul prim-vicepresedintelui Comisiei Europene Frans Timmermans, care a venit la Bucuresti pentru a obtine explicatii despre situatia din justitie, de la toti actorii implicati.

Tema Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) a fost atat pe agenda discutiilor cu presedintele Iohannis, cat si pe cea de la intalnirea dintre oficialul european si presedintele Senatului.

De altfel, ridicarea MCV-ului a devenit una dintre temele de discurs ale guvernului Dancila, insusi premierul vorbind despre aceasta tema la intalnirea pe care a avut-o cu Jean Claude Juncker, la Bruxelles.

Frans Timmermans a inceput maratonul intalnirilor cu Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, a vrut sa afle informatii despre modificarile aduse Legilor Justitiei de la membrii Comisiei Iordache, dar si de la presedintele Klaus Iohannis si premierul Viorica Dancila. La intalnirea de la guvern a participat si ministrul Justitiei, Tudorel Toader.

Urmareste LIVE cele mai importante momente si declaratii ale vizitei lui Timmermans la Bucuresti:

15:40 - Presedintele ICCJ, Cristina Tarcea, a declarat, la finalul intalnirii cu oficialul european, ca s-a discutat despre stadiul legilor justitiei si procedura legislativa parcursa.

"Am ramas surprinsa cat de multe a inteles si cat de multe cunostea despre ce se intampla in Romania", a mai spus Cristina Tarcea, care a confirmat ca s-a discutat si despre subiectul revocarii sefei DNA, "printre altele".

15:00 - Timmermans le-a spus clar membrilor Comisiei Iordache ca, daca nu respecta recomandarile Comisiei Europene, nu va ezita sa prelungeasca supravegherea tarii noastre, pentru ca MCV-ul nu are deadline si va fi mentinut oricat e nevoie, potrivit unei inregistrari obtinute de Ziare.com de la intalnirea tinuta in spatele usilor inchise, in Parlament.

14:50 - Prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, s-a intalnit cu procurorul general Augustin Lazar si cu sefii de Parchete, discutiile avand la sediul Reprezentantei Comisiei Europene.

La discutii sunt prezenti si Laura Codruta Kovesi, procurorul-sef al DNA, Daniel Horodniceanu, seful DIICOT, Cristina Tarcea, sefa ICCJ, Simona Marcu, sefa CSM si Codrut Olaru, vicepresedinte CSM.

14:30 - Romania ar putea ramane cu MCV si dupa 2019, a spus presedintele USR, Dan Barna, dupa intalnirea cu usile inchise dintre Timmermans si membrii Comisiei speciale privind justitia.

"MCV nu are un deadline si acesta este un lucru important. Domnul Timmermans a exprimat foarte plastic ideea ca e un deziderat, un lucru pe care ne-am propus sa il incercam, acela de a ridica MCV la sfarsitul lui 2019, dar nu este un deadline pentru nimeni. El a transmis un mesaj foarte politic si politicos, incercand sa spuna ca e nevoie de mai multa cooperare, de mai mult dialog intre Guvernul Romaniei si institutiile europene, spunand foarte plastic ca, respectiv, Comisia de la Venetia, GRECO sau Comisia Europeana nu trebuie privite ca inchizitie, cum incearca domnul Iordache si PSD sa transmita mesajul, ci sunt de fapt institutii cu specialisti care chiar isi doresc sa ajute statele. Din aceasta perspectiva, recomandarea era evident una transparenta, de a consulta aceste institutii", a declarat presedintele USR, Dan Barna, dupa intalnirea membrilor Comisiei speciale pe legile justitiei cu Frans Timmermans.

Potrivit acestuia, Frans Timmermans a remarcat ca presiunea asupra justitiei nu se face doar prin modificarea legislativa, ci si prin mass-media.

14:22 - Sedinta de guvern a fost intarziata aproximativ 20 de minute, de discutiile oficialului european cu ministrul Justitiei si premier.

Timmermans urmeaza sa se intalneasca si cu Laura Codruta Kovesi.

14:10 - Presedintele Romaniei a precizat, intr-un comunicat remis Ziare.com, ca eficienta activitatii DNA in domeniul luptei impotriva coruptiei este de necontestat.

Presedintele Romaniei a subliniat "faptul ca sistemul judiciar este independent pe deplin si functioneaza eficient, in acest context, mentionand ca va depune toate eforturile, in limita prerogativelor constitutionale, pentru a asigura functionarea unui sistem judiciar independent in Romania si pentru a consolida statul de drept".

Potrivit presedintiei, Timmermans a afirmat ca efectueaza vizita in Romania in contextul evaluarilor pe care le face Comisia Europeana cu privire la Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV) in domeniul Justitiei si luptei impotriva coruptiei.

"Chiar daca exista un angajament ferm de a finaliza MCV in mandatul actualei Comisii Europene, acest obiectiv va putea fi realizat numai dupa indeplinirea integrala a tuturor conditionalitatilor aferente", a spus Timmermans, la intalnirea cu Iohannis.

14:00 - Timmermans urmeaza sa se intalneasca si cu Laura Codruta Kovesi.

12:30: Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a ajuns la Guvern, unde urmeaza sa aiba loc intalnirea dintre Timmermans si prim-ministrul Dancila.

12:00 - Intalnirea dintre Frans Timmermans si Klaus Iohannis a inceput.

11:50 - Florin Iordache a declarat ca i-a prezentat lui Timmermans toate argumentele ca justitia este independenta, dar ca aceasta va trage propriile concluzii, pe care le asteapta "cu interes".

"Tocmai prin modificarile pe care noi le-am facut, nu exista un amestec al politicului in justitie", a explicat Iordache.

"Prin acest dialog care trebuie sa existe intre Comisie si Parlamentul Romaniei, toate acele nelamuriri in perioada urmatoare vor fi finalizate. (...) Nu exista ingrijorari pentru sistemul de justitie, noi am venit cu toate argumentele pentru a dovedi ca statul de drept nu e afectat", a continuat acesta.

Intrebat daca Frans Timmermans a fost convins de aceste argumente, Iordache a spus ca opinia oficialului european va fi exprimata chiar de acesta, cand va face declaratii de presa.

In ceea ce priveste criticile aduse de Bruxelles modificarilor Legilor Justitiei, Iordache a reluat teza "lipsei de comunicare".

"A fost o lipsa de comunicare. (...) Toate modificarile care suscita nemultumire au fost eliminate. Ceea ce avem de facut e ca legislatia sa fie in concordanta cu legislatia europeana", a mai precizat Iordache.

"Nu am sesizat Comisia de le Venetia pe legile justitiei. Vom discutat in Comisia speciala daca este necesar. Daca este necesar punctul de vedere al Comisiei il vom solicita", a mai spus deputatul PSD.

11:30 - "Am remarcat de la domnul Timmermans un lucru deloc pozitiv pentru Romania: nu exista un capat limpede in timp cand MCV se va ridica. A subliniat ca depinde doar de noi si tot de noi va depinde cand vom fi primiti in spatiul Schenghen", a declarat, la finalul intalnirii cu Timmermans, Sorin Cupsa, membru PNL in Comisia parlamentara speciala pentru sistematizarea, unificarea si asigurarea stabilitatii legislative in domeniul Justitiei.

11:00 - Frans Timmermans discuta cu membrii Comisiei Speciale conduse de Florin Iordache, care s-a ocupat de Legile Justitiei.

10:55 - Senatul a transmis, intr-un comunicat remis Ziare.com, ca intalnirea dintre Timmermans si Tariceanu a avut loc la solicitarea inaltului oficial UE aflat in vizita de lucru la Bucuresti.

"Abordarea deschisa a Comisiei, pentru a dialoga asupra temelor sensibile cu autoritatile din Romania, este cea recomandata si apreciata, fiind astfel evitate informarea partiala si distorsionata", a precizat Tariceanu.

Pe agenda discutiei s-a aflat si ridicarea MCV-ului, etapa "care greveaza statutul Romaniei de membru cu drepturi depline in UE", scrie Senatul in document.

10:15 - Intalnirea dintre Timmermans si Calin Popescu Tariceanu s-a incheiat, fara declaratii.

09:15 - Frans Timmermans a ajuns la Bucuresti, unde s-a intalnit cu presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea.

La finalul intalnirii, Dragnea a spus doar ca a fost o intalnire buna, potrivit Mediafax, dupa care l-a condus pe oficialul european la biroul presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu.

Cu presedintele Klaus Iohannis se va intalni la ora 12:00, iar cu premierul Viorica Dancila la 12:40.

Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabil pentru mai buna legiferare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale, a declarat, miercuri, pentru Calea Europeană căaşteaptă ca autorităţile de la Bucureşti să îi ofere explicaţii cu privire la propunerea de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

„Voi fi informat joi despre asta. Mă voi întâlni cu ea (procurorul-şef) şi cu ministrul Justiţiei şi le voi asculta argumentele. Dar ştiţi poziţia Comisiei. Trebuie să lăsăm independenţa judiciară să îşi facă treaba. Asta este cel mai bine pentru toate statele membre”, a declarat Frans Timmermans.

Conform unui anunţ al Reprezentanţei CE în România, Timmermans se va întâlni şi cu reprezentanţi ai sistemului judiciar din România şi cu membri ai comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei.

Totodată, la ora 14.30 are programată o reuniune cu partenerii din justiţie în privinţa Mecanismului de Cooperare şi Verificare ( MCV), fără a fi oferite însă detalii.

De la ora 15.30, prim-vicepreşedintele CE va susţine o conferinţă de presă la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Frans Timmermans a luat poziţie în mai multe rânduri faţă de modificările la legile justiţiei din România, avertizând, împreună cu preşedintele CE, Jean Claude Juncker, asupra riscurilor slăbirii independenţei justiţiei.

„Urmărim cu îngrijorare evoluţiile recente din România. Independenţa sistemului judiciar românesc şi capacitatea sa de a combate în mod eficace corupţia constituie pietre de temelie fundamentale ale unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene”, arătau Juncker şi Timmermans într-o declaraţie din urmă cu o lună.

Vizita intervine după ce CSM a dat aviz negativ, marți, la solicitarea lui Tudorel Toader de a o revoca din funcție pe Codruța Kovesi, iar șefa DNA și-a prezentat, miercuri, bilanțul activității pe 2017, în prezența președintelui Klaus Iohannis. Președintele a declarat cu această ocazie că decizia de a o revoca este „tot mai departe”.







populare
astăzi

1 Fata lui Isărescu, la Fondul Proprietatea...

2 „Se spălau pe dinți cu furtunul și Patriciu, și Gigi Becali” / Fostul șef al Arestului Central povestește cum se amestecau VIP-urile printre borfașii de…

3 Fostul polițist Magdalena se pensionează la 48 de ani și va avea o pensie de cel puțin 25.000 de lei pe lună

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta cu Geoană! Ăsta chiar e prostănac! Și se mai și încurcă în minciuni!

5 „Pui 100.000 de euro cash, eu pun 100.000. Ne vedem unde vrei tu și ne batem” / Doi lideri interlopi se amenință de câteva zile pe rețelele sociale