LIVE UPDATE OSCAR 2017 Gafă de proporții - "Moonlight" câștigă premiul pentru cel mai bun film. Lista completă a câștigătorilor premiilor Academiei americane de film (FOTO/VIDEO)

Cea de-a 89-a ediție a ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar a avut loc duminică seara la Dolby Theatre din Hollywood, California. Filmul "La La Land" a dominat ceremonia, cu șase trofee câștigate, urmat de "Moonlight", cu trei statuete. Producția "Moonlight", regizată de Barry Jenkins, a câștigat premiul pentru cel mai bun film. Inițial, Warren Beatty, cel care a decernat trofeul, a anunțat în mod eronat că "La La Land" a câștigat acest premiu.

UPDATE ORA 07.30 Lista completă a câștigătorilor premiilor Academiei americane de film

Filmul "La La Land" a dominat, duminică seară, ceremonia Oscarurilor, cu șase trofee câștigate, urmat de "Moonlight", cu trei statuete. Iată lista completă a câștigătorilor la ediția din 2017 a premiilor Academiei americane de film.

Cel mai bun film: "Moonlight"
Cel mai bun actor: Casey Affleck ("Manchester by the Sea")
Cea mai bună actriță: Emma Stone ("La La Land")
Cel mai bun regizor: Damien Chazelle ("La La Land")

Cea mai bună actriță în rol secundar: Viola Davis ("Fences")
Cel mai bun actor în rol secundar: Mahershala Ali ("Moonlight")
Cel mai bun film într-o limbă străină: "The Salesman" (Iran)
Cel mai bun film de animație: "Zootopia"

Cel mai bun film documentar: "O.J.: Made in America"
Cel mai bun scurtmetraj: "Sing"
Cel mai bun scurtmetraj de animație: "Piper"
Cel mai bun scurtmetraj documentar: "The White Helmets"

Cea mai bună imagine: "La La Land"
Cel mai bun scenariu adaptat: Barry Jenkins și Tarell Alvin McCraney ("Moonlight")
Cel mai bun scenariu original: Kenneth Lonergan ("Manchester by the Sea")
Cea mai bună coloană sonoră: "La La Land"

Cel mai bun cântec original: "City of Stars" — "La La Land"
Cel mai bun montaj de sunet: "Arrival"
Cel mai bun mixaj de sunet: "Hacksaw Ridge"
Cele mai bune efecte vizuale: "The Jungle Book"

Cel mai bun montaj: "Hacksaw Ridge"
Cele mai bune costume: "Fantastic Beasts and Where to Find Them"
Cel mai bun machiaj și coafură: "Suicide Squad"
Cele mai bune decoruri: "La La Land".

UPDATE ORA 07.16 Gafă de proporții la Oscar "Moonlight" câștigă premiul pentru cel mai bun film

Producția "Moonlight", regizată de Barry Jenkins, a câștigat, duminică seară, la Los Angeles, premiul pentru cel mai bun film în cadrul celei de a 89-a ediții a premiilor Academiei americane de film. Inițial, Warren Beatty, cel care a decernat trofeul, a anunțat în mod eronat că "La La Land" a câștigat acest premiu.

La categoria regină a Oscarurilor au mai fost nominalizate producțiile "Arrival", "Fences", "Hacksaw Ridge", "Hell or High Water", "Hidden Figures", "Lion", "Manchester by the Sea" și "La la Land".

În cadrul unei gafe de proporții pentru rigorile de organizare a unei gale Oscar, prezentatorii premiului la categoria cel mai bun film, Warren Beatty și Faye Dunaway, au anunțat drept câștigător filmul "La La Land" în locul producției "Moonlight". Confuzia a fost generalizată, membrii echipei "La La Land" urcând pe scenă pentru a sărbători cel mai important premiu al serii, doar pentru a fi opriți de organizatori care au prezentat publicului plicul în care filmul câștigător era "Moonlight".

Vizibil încurcat, Warren Beatty a explicat că în momentul în care a urcat pe scenă a primit din greșeală plicul în care era anunțată Emma Stone drept câștigătoare la categoria cea mai bună actriță cu rolul din "La La Land", fiind indus în eroare că acest musical este marele câștigător al categoriei cel mai bun film. Categoria la care câștigase Emma Stone premiul Oscar a fost anunțată penultima, exact înainte de Oscarul pentru cel mai bun film.

UPDATE ORA 07.09 "La La Land" câștigă premiul pentru cel mai bun film

Producția "La La Land", regizată de Damien Chazelle, a câștigat, duminică seară, la Los Angeles, premiul pentru cel mai bun film în cadrul celei de a 89-a ediții a premiilor Academiei americane de film.

UPDATE ORA 06.58 Emma Stone a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță

Emma Stone a primit, duminică seară, la Los Angeles, premiul Oscar pentru cea mai bună actriță pentru rolul din filmul "La La Land", în cadrul celei de a 89-a ediții a Premiilor academiei americane de film.

La această categorie au mai fost nominalizate actrițele Isabelle Huppert ("Elle"), Ruth Negga ("Loving"), Natalie Portman ("Jackie") și Meryl Streep ("Florence Foster Jenkins").

Actrița în vârstă de 28 de ani a mai fost nominalizată la Oscar în 2015, pentru rol secundar în filmul "Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)". Ea a mai câștigat un Glob de Aur și un premiu BAFTA cu interpretarea din "La La Land".

UPDATE ORA 06.41 Casey Affleck a câștigat premiul pentru cel mai bun actor

Casey Affleck a câștigat duminică seară, la Los Angeles, premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul din "Manchester by the Sea", în cadrul celei de a 89-a ediții a premiilor Academiei americane de film.

La această categorie au mai fost nominalizați Denzel Washington ("Fences"), Ryan Gosling ("La La Land"), Viggo Mortensen ("Captain Fantastic") și Andrew Garfield ("Hacksaw Ridge").

Actorul în vârstă de 41 de ani, a cărui carieră s-a derulat în cea mai mare parte în umbra mai celebrului său frate, Ben Affleck, a mai fost nominalizat la premiul Oscar pentru rol secundar în 2008 cu producția "The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford".

El a mai câștigat cu rolul din "Manchester by the Sea" un Glob de Aur și un premiu BAFTA.

UPDATE ORA 06.48 Justin Hurwitz, compozitorul muzicii din "La La Land", câștigă două statuete

Justin Hurwitz a câștigat duminică seară, la Los Angeles, două Oscaruri, unul pentru cea mai bună coloană sonoră și celălalt pentru cel mai bun cântec original.

"Îi mulțumesc bunului meu prieten Damien" Chazelle, regizorul "La La Land", a spus Justin Hurwitz în discursul de primire al celor două Oscaruri.

"Le mulțumesc tuturor muzicienilor din Los Angeles care au cântat pe aceste compoziții originale. Eu doar am pus note pe o pagină și ei sunt aceia care au făcut această muzică frumoasă", a adăugat el.

Fapt rar, două dintre cele două creații ale sale s-au aflat printre cele cinci finaliste la categoria cel mai bun cântec, 'City of Stars' și 'Audition (The Fools Who Dream)'. În final a câștigat prima, intrepretată de cele două vedete ale filmului, Ryan Gosling și Emma Stone.

UPDATE 06.43 Damien Chazelle ("La La Land") primește premiul pentru cel mai bun regizor

Damien Chazelle ("La La Land") a primit duminică, la Los Angeles, premiul pentru cel mai bun regizor, în cadrul galei celei de a 89-a ediții a premiilor Academiei americane de film.

Oscarul pentru regie a fost disputat anul acesta între "dirijorul" musicalului "La La Land" și Denis Villeneuve ("Arrival"), Mel Gibson ("Hacksaw Ridge"), Kenneth Lonergan ("Manchester by the Sea") și Barry Jenkins ("Moonlight").

Tânărul regizor în vârstă de 32 de ani a câștigat și două Globuri de Aur (regie și scenariu) și premiul BAFTA pentru regie cu "La La Land" și a mai fost nominalizat la Oscarul pentru scenariu originar. El mai are o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptare din 2015, cu filmul "Whiplash".

UPDATE ORA 06.36 "Moonlight" — premiu pentru cel mai bun scenariu adaptat

Filmul "Moonlight" a primit duminică, la Los Angeles, premiul pentru cel mai bun scenariu adaptat, în cadrul celei de a 89-a ediții a premiilor Academiei americane de film. Scenariul este scris de Barry Jenkins, după o povestire de Tarell Alvin McCraney.

UPDATE ORA 06.32 "Manchester by the Sea" a primit premiul pentru cel mai bun scenariu original

Filmul "Manchester by the Sea" a primit, duminică, la Los Angeles, premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original, în cadrul celei de a 89-a ediții a premiilor Academiei americane de film.

Semnatarul scenariului, Kenneth Lonergan, i-a avut drept contracandidați la această categorie pe Taylor Sheridan ("Hell or High Water"), Damien Chazelle ("La La Land"), Yorgos Lanthimos și Efthimis Filippou ("The Lobster") și pe Mike Mills ("20th Century Women").

UPDATE ORA 05.12 "Zootopia" câștigă premiul pentru cel mai bun film de animație

"Zootopia" a primit, duminică seară, la Los Angeles, premiul Oscar pentru cel mai bun film de animație, în cadrul celei de 89-a ediții a galei premiilor Academiei americane de film.

La această categorie au mai fost nominalizate animațiile "Kubo and the Two Strings", "Moana", "The Red Turtle" și "My Life as a Zucchini".

"Zootopia" a fost regizat de Byron Howard și Rich Moore, iar vocile personajelor principale, o iepuroaică care tocmai a fost primită în rândurile poliției și partenerul ei neobișnuit, un vulpoi escroc, sunt interpretate de Ginnifer Goodwin și de Jason Bateman.

UPDATE ORA 05.00 "The Salesman", desemnat cel mai bun film străin

"The Salesman", o coproducție Iran-Franța, a primit, duminică, la Los Angeles, premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, în cadrul celei de a 89-a ediții a premiilor Academiei americane de film.

La această categorie au mai fost nominalizate producțiile "Toni Erdmann" (Germania), "A Man Called Ove" (Suedia), "Land of Mine" (Danemarca) și "Tanna" (Australia).

În regia lui Asghar Farhadi, care a semnat și scenariul, cu Taraneh Alidoosti, Shahab Hosseini și Babak Karimi în roluri principale, filmul "The Salesman" spune povestea unui cuplu de actori iranieni a căror viață se complică într-o perioadă în care sunt nevoiți să se mute într-o altă locuință și repetă rolurile din celebra piesă a lui Arthur Miller, "Death of a Salesman".

Aceasta este cea de-a doua victorie iraniană la secțiunea rezervată filmului străin și vine la cinci ani după ce drama "A Separation", a aceluiași Asghar Farhadi a câștigat prestigiosul premiu Oscar pentru film străin.

Farhadi, alături de actrița din rolul principal, Taraneh Alidoosti, a anunțat încă de acum o lună că nu va participa la ceremonia Oscar în semn de protest față de decretul președintelui american Donald Trump privind interdicția de călătorie pentru șapte țări predominant musulmane, printre care și a sa.

Regizorul iranian a ales doi cetățeni iraniano-americani, o femeie inginer și un fost om de știință de la NASA, pentru a-l reprezenta la Oscar. Anousheh Ansari a citit un mesaj din partea regizorului.

"Absența mea este motivată de respectul pe care-l port oamenilor din țara mea și celor din celelalte șase țări care au fost tratați fără respect de această lege inumană care interzice intrarea imigranților în SUA (...) Divizarea lumii între categoriile noi și dușmanii noștri generează frică, o justificare mincinoasă pentru agresiune și război", conform mesajului cineastului iranian.

UPDATE ORA 04.55 OSCAR 2017 Jimmy Kimmel dă tonul criticilor la adresa lui Donald Trump, dar nu-i cruță nici pe actori

UPDATE ORA 04.45 Viola Davis, premiată pentru cel mai bun rol secundar feminin

Viola Davis a primit, duminică seară, la Los Angeles, premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar feminin pentru rolul din producția "Fences", regizată de Denzel Washington.

La această categorie au mai fost nominalizate actrițele Naomie Harris ("Moonlight"), Nicole Kidman ("Lion"), Octavia Spencer ("Hidden Figures") și Michelle Williams ("Manchester by the Sea").

În regia lui Denzel Washington, care interpretează și rolul principal, filmul "Fences" prezintă lupta unui tată afroamerican să-și susțină familia în anii '50, într-o perioadă de segregare rasială în SUA. Filmul este o adaptare a unei piese de teatru scrise de August Wilson.

Viola Davis, 51 de ani, a mai fost nominalizată la Oscar de două ori. Prima nominalizare s-a produs în 2009, pentru rol secundar cu filmul "Doubt", iar cea de-a doua, pentru rol principal, în 2012 cu interpretarea din filmul "The Help". Davis a câștigat cu rolul din "Fences" și un Glob de Aur, un premiu SAG (Screen Actors Guild) și alte premii din partea criticilor.

"Am devenit actriță și-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta, pentru că suntem singura profesie care sărbătorește ce înseamnă să trăiești o viață", a declarat actrița, vizibil emoționată, după ce a primit premiul Oscar.

UPDATE ORA 04.12 "O.J.: Made in America", desemnat cel mai bun film documentar

Filmul "O.J.: Made in America" a obținut, duminică seară, la Los Angeles, premiul pentru cel mai bun documentar, în cadrul celei de a 89-a ediții a galei Oscarurilor.

La această categorie au mai fost nominalizate documentarele "13th", "I Am Not Your Negro", "Life Animated" și "Fire at Sea".

Regizorul Ezra Edelman oferă o perspectivă proaspătă asupra controversatului OJ Simpson, o poveste definitorie pentru America modernă ce aduce în lumina reflectoarelor chestiuni legate de rasă, de statutul celebrităților, influența media, violența domestică și sistemul judiciar.

După două decenii de la producerea evenimentelor în care a fost implicat atletul și actorul OJ Simpson, povestea lui continuă să fascineze și să polarizeze opinia publică.

ORA 03.50 Mahershala Ali a primit premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar

Actorul Mahershala Ali a primit, duminică seară, în cadrul celei de a 89-a gale a Oscarurilor, premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea din filmul "Moonlight".

La această categorie au mai fost nominalizați actorii Jeff Bridges ("Hell or High Water"), Lucas Hedges ("Manchester by the Sea"), Dev Patel ("Lion") și Michael Shannon ("Nocturnal Animals").

În regia lui, Barry Jenkins ("Medicine for Melancholy" — 2008), care a semnat și scenariul, filmul "Moonlight" vorbește despre legăturile dintre oameni și despre modul în care aceste legături îi fac pe oameni să se descopere pe sine. Producția este o cronică a vieții unui tânăr afroamerican de la copilărie la maturitate, pe măsură ce încearcă să-și găsească un loc al lui în lume, într-un cartier rău famat din Miami.

În acest film mai pot fi urmăriți, printre alții, actorii Shariff Earp și Duan Sanderson.

Mahershala Ali le-a mulțumit celor care l-au învățat să fie actor. "Un lucru pe care mi l-au spus constant... este că nu e vorba despre tine. Nu este vorba despre tine, ci despre acele personaje. Te afli în serviciul acelor povești și acelor personaje".

Acesta este primul Oscar din cariera lui Mahershala Ali. Actorul în vârstă de 43 de ani a mai fost nominalizat cu acest rol la Globurile de Aur. El joacă și într-un alt film nominalizat la Oscar în acest an, "Hidden Figures", despre echipa de matematiciene de culoare care lucrau pentru NASA în anii '60.

Actorul originar din Oakland, California, este celebru pentru rolul lui Remy Danton din serialul "House of Cards".

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Kovesi le băga la beci în secunda doi! / Documente / Cum au achitat judecătoarele de la Tribunalul Bihor o contabi…

2 Noua președintă a CSM, Nicoleta Margareta Tînț

3 Pe față, fără rușine! Iliescu, interviu în rusește pentru agenția de presă rusă TASS: Sper că politicienii rom…

4 La CCR sunt 7 din 9! Unde sunt beneficiarii pensiilor cumulate cu salariile de la stat / La Curtea de Conturi co…

5 Dragi procurori, e rândul vostru! / Noi dezvăluiri făcute de jurnalista Ioana Ene Dogioiu

recomandări

Te ia DNA: Ioan Chelaru

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Faceți cunoștință cu Grumpy cat japoneză, care e chiar mai grumpy decât originala