LIVE UPDATE Vizita oficială a președintelui Franței, Emmanuel Macron, în România | Dejun de lucru la Vila Lac 1 cu premierul Mihai Tudose (FOTO)

LIVE UPDATE Vizita oficială a președintelui Franței, Emmanuel Macron, în România | Dejun de lucru la Vila Lac 1 cu premierul Mihai Tudose (FOTO)

Președintele Franței, Emmanuel Macron, efectuează, joi, o vizită oficială în România, al cărei program cuprinde întâlniri cu președintele Klaus Iohannis și premierul Mihai Tudose și o vizită la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" din Capitală. La finalul zilei, președintele Iohannis va oferi o recepție în onoarea omologului său francez.

 * Relații bilaterale între Republica Franceză și România

* UPDATE ORA 16.39 Iohannis: România este un stat matur, care dorește să fie membru refondator al UE

România este un membru al Uniunii Europene matur, care dorește să fie stat refondator al UE, a declarat joi președintele Klaus Iohannis, la finalul întrevederii cu omologul său francez, Emmanuel Macron.

"Am decis să sprijinim o cooperare întărită între România și Franța în domeniul afacerilor europene, cu precădere în sprijinul consolidării și chiar a redefinirii proiectului european la care amândoi — președintele Macron și cu mine — ținem foarte mult. L-am asigurat pe dl președinte că poate găsi un partener autentic, profund atașat ideii europene și pe deplin implicat în eforturile de redinamizare a UE. România este astăzi după zece ani de când suntem membri un stat membru matur, cu un profil european foarte puternic, care dorește să fie membru refondator al UE. În acest sens, am subliniat importanța de a avansa în procesul de integrare la nivel european într-o formulă incluzivă, deschisă tuturor statelor membre, concentrându-ne eforturile comune pe inițiative consensuale, cu rezultate concrete și pozitive pentru cetățenii noștri. (...) Europa socială trebuie să fie în primul rând o Europă a coeziunii, bazată pe o viziune unitară și în care progresul social al tuturor statelor membre este un obiectiv prioritar", a spus Iohannis, la conferința comună cu omologul său francez.

El a precizat că România dorește să participe de la început la proiectul "Europa apărării".

* UPDATE ORA 16.33 Președintele Franței — dejun de lucru la Vila Lac 1 cu premierul Mihai Tudose

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a ajuns joi după-amiază la Vila Lac 1, unde are programat un dejun de lucru cu prim-ministrul român Mihai Tudose, în contextul vizitei oficiale de o zi pe care o efectuează la București.

Președintele Franței a fost întâmpinat de șeful Executivului român pe platoul din fața Vilei Lac 1. Înainte de intrarea la reuniune, cei doi înalți oficiali și-au strâns mâna pentru o fotografie oficială.

La cererea părții franceze, înaintea dejunului de lucru, va avea loc un tete-a-tete al celor doi oficiali, au precizat surse guvernamentale.

În debutul întrevederii, potrivit acelorași surse, premierul român a oferit președintelui francez un cadou simbolic — o crenguță din stejarul pe care generalul Berthelot l-a plantat în 1927 la Iași. Emmanuel Macron și-a exprimat dorința ca anul viitor să vină la Iași și să planteze un stejar, lângă cel al generalului Berthelot, pentru o prietenie de încă 100 de ani.

* Pe 31 mai 1927 generalul Henri Mathias Berthelot a revenit la Iași, la 10 ani după eroicul 1917, pentru a fi omagiat ca mare prieten al României, ocazie cu care a plantat un stejar, în vârstă de 10 ani. Stejarul, ce are acum un secol, cinstește memoria generalului francez și simbolizează legătura puternică dintre România și Franța.

În cadrul dejunului de lucru de joi de la Vila Lac 1 vor fi abordate aspecte privind cooperarea în sectoarele economic, energetic, cercetare și cultural, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Totodată, premierul Mihai Tudose va prezenta progresele economice ale țării noastre, măsurile luate de Executiv în acest domeniu și oportunitățile de investiții.

Un alt subiect de interes este cel privind aderarea României la Schengen.

De asemenea, printre temele dejunului de lucru se va afla și pregătirea Sezonului cultural România — Franța, care se va desfășura în perioada 1 decembrie 2018 — 31 iunie 2019 și care va marca Centenarul României Moderne.

La dejunul de lucru, programat inițial să înceapă la ora 15,00, din partea română sunt prezenți ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, ministrul Economiei, Mihai Fifor, secretarul de stat în MAE George Ciamba, ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu, rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Sorin Cîmpeanu, și consilierii de stat Florin Vodiță, Gabriel Andronache și Felix Rache.

Din delegația franceză condusă de președintele Macron fac parte ministrul Afacerilor Europene, Nathalie Loiseau, ambasadoarea Franței în România, Michele Ramis, șeful Statului Major particular al Președintelui, amiral Bernard Rogel, consilierii Philippe Etienne, Clement Beaune, Barbara Frugier, Nicolas Jegou.

* UPDATE ORA 15.55 Iohannis: Directiva privind detașarea lucrătorilor trebuie îmbunătățită

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că directiva privind detașarea lucrătorilor trebuie îmbunătățită, subliniind că trebuie evitate anumite simplificări și confuzii.

"Există o mare nemulțumire în Franța că sunt lucrători care aparent încearcă mai degrabă să eludeze sistemul decât să se încadreze în sistem, dar putem să observăm foarte mulți oameni în Europa de Est, de exemplu în România, care vor să lucreze în Franța, Germania, Spania. Dacă situația este așa, este foarte clar că trebuie să îmbunătățim această directivă. Este inadmisibil să vedem această nemulțumire pe de o parte în Europa de Vest că vin muncitori, pe de altă parte dorința oamenilor din Est de a trăi mai bine. Și una și alta este legitimă și dacă această directivă a produs astfel de disensiuni și astfel de divergențe nu înseamnă că oamenii din Franța nu au dreptate sau cei din România nu au dreptate, înseamnă că directiva nu este suficient de clară și suficient de bună", a afirmat Iohannis, în conferința de presă comună cu omologul său francez, Emmanuel Macron.

El a subliniat că este foarte important să se evite anumite simplificări și confuzii.

"Este foarte important să evităm simplificările inutile în această speță. (...) Este foarte important să se evite anumite simplificări și confuzii. Nimeni nu dorește să înlăture competiția sau piața liberă, însă ceea ce se dorește, de exemplu, în Franța este să se evite folosirea unui sistem care are mare deschidere pentru a eluda plata unor impozite sau taxe", a precizat Iohannis.

Șeful statului a indicat că nu este suficient ca directiva să fie rescrisă. "Este nevoie de o colaborare mult mai intensă și mai integrată între sistemele sociale din toate țările UE, de un control mult mai bun și atunci avem șansa, dacă abordăm aceste chestiuni cu maximă seriozitate și deschidere în sens pozitiv, să facem sistemul să funcționeze mai bine, astfel ca o firmă românească să poată să meargă în Franța și să lucreze acolo, cum o firmă franceză poate să vină în România și să lucreze aici fără să apară aceste suspiciuni că unii iau locul de muncă al celorlalți'', a afirmat Iohannis.

Potrivit acestuia, regulile europene au fost instituite pentru a înlesni competența.

"Există și se cunosc agenții care exploatează tocmai diferențele de nivel pentru a face ele câștig", a adăugat Iohannis.

Șeful statului a menționat că el și omologul său francez își doresc să existe o abordare echitabilă față de toată lumea.

"În domeniul transporturilor rutiere (...) problemele sunt specifice și absolut nimeni nu are intenția să creeze condiții favorabile pentru unii și defavorabile pentru alții. Ne dorim cu toții o directivă pe detașare, plus o directivă pe transport, care îmbunătățesc situația și pentru unii și pentru alții, dar scot din piață pe aceia care speculează diferențele de dezvoltare, care încă persistă'', a subliniat Iohannis.

* UPDATE ORA 15.49 Iohannis: Am decis aprofundarea Parteneriatului strategic cu Franța în special în sectoarele politic, economic, cultural și al cercetării

Președinții României și Franței au decis joi aprofundarea Parteneriatului strategic între cele două țări, în special în domeniile politic, economic, cultural și al cercetării.

"Am avut și astăzi discuții foarte bune, în urma cărora am decis aprofundarea Parteneriatului strategic, în special în sectoarele politic, economic, cultural și al cercetării", a declarat șeful statului român, la finalul întrevederii avute la Palatul Cotroceni cu omologul său francez, Emmanuel Macron, care efectuează o vizită în țara noastră.

Klaus Iohannis a precizat că momentul vizitei oficialului francez în România este unul simbolic, deoarece în 2017 se împlinesc 25 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de înțelegere amicală și cooperare între România și Franța, iar în 2018 se marchează aniversarea a 10 ani de la lansarea Parteneriatului strategic.

El a salutat dinamica creșterii schimburilor economice între cele două state și a exprimat interesul pentru diversificarea investițiilor franceze în economia românească.

Potrivit șefului statului român, cei doi președinți și-au exprimat sprijinul pentru proiectul Sezonul cultural încrucișat România — Franța 2018-2019.

Iohannis a exprimat și dorința cooperării cu Franța pentru marcarea Centenarului României.

"România rămâne una dintre țările europene cele mai atașate francofoniei și un stat far al francofoniei în Europa centrală și de est", a precizat șeful statului român, care a subliniat și rolul comunității românești în Franța.

* UPDATE ORA 15.44 Macron, la București: Știu că sunteți ferm hotărâți să integrați România într-o Europă care merge înainte

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a afirmat joi, la București, că este la curent cu eforturile autorităților române de a integra România "într-o Europă care merge înainte".

"Suntem convinși să lucrăm împreună pe foaia de parcurs pentru viitorul Uniunii Europene, pentru zona Euro și pentru toate demersurile care trebuie făcute în viitor, pentru că știu că sunteți ferm hotărâți să integrați România într-o Europă care merge înainte", a afirmat președintele Macron, la Palatul Cotroceni, la finalul întrevederii avute cu șeful statului român Klaus Iohannis, la invitația căruia efectuează o vizită în țara noastră.

* UPDATE ORA 15.36 Macron: Revizuirea directivei privind detașarea lucrătorilor nu înseamnă să îi împiedicăm pe transportatorii români să lucreze în Europa

Revizuirea directivei privind detașarea lucrătorilor nu înseamnă să îi împiedicăm pe transportatorii români să lucreze peste tot în Europa, a afirmat președintele Franței, Emmanuel Macron, joi, la Palatul Cotroceni, la finalul întrevederii avute cu președintele Klaus Iohannis, la invitația căruia efectuează o vizită în țara noastră.

El a precizat că problema directivei actuale este că aceasta reprezintă "un cadru prea slab".

"Revizuirea directivei privind detașarea lucrătorilor și propunerea Franței nu înseamnă în niciun fel să-i împiedicăm pe transportatorii rutieri români să lucreze peste tot în Europa, dimpotrivă. Problema directivei privind detașarea lucrătorilor este că astăzi propunem un cadru prea slab'', a arătat Macron.

Potrivit acestuia, anumite companii din Franța angajează ''cetățeni din alte state europene, în general din țări cu costuri reduse, la costurile din țările de origine, venind în contradicție cu ideea pieței unice, făcând o concurență neloială lucrătorilor francezi''. ''Doresc să punem capăt acestui sistem care nu reprezintă spiritul Uniunii Europene și este de neînțeles pentru concetățenii noștri", a spus Macron.

El a precizat că este necesar un nou acord, cu noi reguli. "Trebuie să ajungem la un nou acord, pentru ca următoarea directivă să limiteze perioada de timp în care se poate detașa un lucrător, (...) aceeași muncă să fie remunerată în mod egal în aceeași țară și să întărească și partea de control", a arătat Macron.

În opinia președintelui francez, situația din prezent nu este una "ideală" pentru România.

"Ce viitor vă doriți pentru România? Doriți ca (...) salariile din România să rămână la o treime din salariile din Franța? Vă doriți ca munca calificată să se dezvolte insuficient? Sau vă doriți ca țara dumneavoastră să intre pe deplin în Europa, să aveți calificări mai bune, să atrageți talente, să vă păstrați talentele, să aveți oameni mai bine plătiți, care să aibă avantaje sociale și tranziția să se facă pe deplin? Înțeleg de la președintele dumneavoastră că ați ales a doua opțiune și că doriți ca România să intre pe deplin într-o Europă mai integrată. Deci pentru România situația din prezent nu este ideală, este o situație în care țările profită de diferențele salariale", a mai afirmat Macron.

El a subliniat că Europa a fost "extinsă", dar are situații "foarte diferite" în interiorul său.

"Anumiți oameni politici — și nu este cazul președintelui dumneavoastră, al cărui angajament european îl salut—, anumite medii de afaceri fac invers de fapt, profită de fondurile structurale, dar dezvoltă un model de dumping social și fiscal, continuă să scadă taxele companiilor, să păstreze costurile foarte scăzute pentru a atrage companii, profită de acest sistem, dar fără spiritul de convergență. Un astfel de sistem va exploda. Nu va avea loc un Frexit, ci o distrugere a Uniunii Europene, o explozie a Uniunii Europene, pentru că nicio țară dezvoltată și cu costuri ridicate salariale nu poate accepta ca sistemul să continue astfel", a menționat Macron.

* UPDATE ORA 15.34 Macron, la București: Aveți tot dreptul să cereți integrarea în Spațiul Schengen

România are tot dreptul să ceară integrarea în Spațiul Schengen, a afirmat președintele Franței, Emmanuel Macron, joi, la Palatul Cotroceni, la finalul întrevederii cu șeful statului român Klaus Iohannis.

"Dorința noastră este ca Europa să meargă înainte. Deja de mai mulți ani aveți tot dreptul să cereți integrarea în Spațiul Schengen (...) și știu cât de important este acest lucru pentru dumneavoastră. (...) Sunt total deschis față de acest subiect", a declarat Macron.

În opinia sa, "Europa Spațiului Schengen nu funcționează bine".

"Europa Spațiului Schengen nu funcționează bine și sigur că nu putem să ne bucurăm de asta, iar dorința mea este ca în următoarele luni să putem accelera o reformă a regulilor comune în acest domeniu, să le clarificăm, să avem o atitudine mai solidară, un control mai bun al frontierelor, o convergență crescută în ceea ce privește regulile comune privind azilul și primirea populațiilor exterioare și să vă asociem la această discuție", a precizat Emmanuel Macron.

Totodată, președintele francez a salutat eforturile făcute de România în ceea ce privește combaterea terorismului.

"Salut toate eforturile făcute aici în ceea ce privește combaterea terorismului, (făcute — n.r.) cu seriozitate de către România, care a contribuit la securizarea frontierelor exterioare ale Uniunii Europene și, de asemenea, în cadrul cooperării în justiție și poliție care este exemplară între țările noastre", a spus președintele Franței.

El a precizat că lăsarea României și Bulgariei în afara Schengen nu a protejat acest spațiu de migranți.

"Deficiența care a existat în ceea ce privește integrarea, aderarea României în Spațiul Schengen este legată de faptul că acest lucru ar fi însemnat riscul de a-i lăsa pe migranți să intre în Europa. (...) Istoria ne arată că, chiar și cu România și cu Bulgaria în afara Spațiului Schengen, migranții tot au intrat în Europa. Deci pot să constat că România cooperează într-un mod deosebit de eficace, face eforturi, respectă regulile de aderare la Spațiul Schengen și faptul de a avea România în exteriorul Spațiului Schengen nu aduce o protecție suplimentară pentru cei care sunt în interiorul acestui spațiu", a subliniat șeful statului francez.

Totodată, președintele Franței a declarat că nu are niciun motiv să se opună integrării României în Spațiul Schengen.

"Nu am niciun motiv să mă opun intrării României în Spațiul Schengen. Singur mea rezervă este că acest Spațiu Schengen funcționează prost astăzi și îmi doresc ca el să fie reformat în profunzime și, în același timp, să facem această reformă asociindu-le pe acele state care au vocația de a se integra în acest spațiu. (...) Astăzi, la nivel european, există șapte texte în discuție cu privire la subiecte legate de migrație, care avansează într-un mod inegal, nu avem o viziune de ansamblu și cred că trebuie să ne regăsim ritmul și o viziune consolidată pe acest subiect, o viziune comună", a spus Macron.

De asemenea, în opinia președintelui francez, "Europa care protejează este și Europa apărării".

"În luna iunie, am marcat un progres real în plan european, cu implementarea unei cooperări structurate permanente, a unui fond european pentru apărare. (...) Mă bucur că discuțiile de astăzi au arătat și voința dumneavoastră de a angaja România în această Europă a apărării. (...) Echipele noastre și miniștrii responsabili vor putea lucra în următoarele săptămâni împreună pentru ca, dincolo de ceea ce s-a făcut până astăzi, să se poată construi metodele unei integrări mai accentuate, un fond comun, capacități comune, parteneriate întărite în acest domeniu", a precizat Emmanuel Macron.

* UPDATE ORA 15.31 Iohannis: Obiectivul României de aderare la Schengen rămâne unul de actualitate

Președintele Klaus Iohannis i-a transmis, joi, omologului său francez, Emmanuel Macron, că obiectivul României de aderare la Schengen rămâne unul de actualitate.

"I-am transmis dlui președinte și faptul că obiectivul României de aderare la Spațiul Schengen rămâne unul de actualitate", a afirmat Iohannis, în conferința de presă comună, susținută la Palatul Cotroceni împreună cu omologul francez.

El a precizat că România acționează deja de facto ca un stat responsabil al Spațiului Schengen, solidar la toate eforturile de consolidare a frontierelor externe ale Uniunii Europene.

"Aderarea României va consolida securitatea Spațiului Schengen și va transmite un semnal puternic în sprijinul construcției europene", a subliniat șeful statului.

* UPDATE ORA 15.26 Documente semnate la Cotroceni în prezența președinților Franței și României

O declarație de intenție privind cooperarea româno-franceză pe subiecte europene de interes comun, o declarație între Airbus Helicopters și IAR Brașov privind Contractul general existent între cele două companii și un memorandum de înțelegere referitor la "Ground Based Air Defense Systems" pentru Forțele Armate Române dintre MBDA Franța și Compania Națională ROMARM SA, filiala SC Electromecanica Ploiești — au fost semnate, joi, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Klaus Iohannis și a omologului său francez, Emmanuel Macron.

Primul document a fost semnat de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, și ministrul francez pentru Afaceri Europene, Nathalie Loiseau. Documentul privind producerea elicopterului H215M a fost semnat de către Neculai Banea, director general al IAR SA Brașov, și Olivier Michalon, vicepreședinte Airbus Helicopters. Cel de-al treilea document a fost semnat de Constantin Croitoru, director general ROMARM, Vlaicu Dinu Constantinescu, director general Electromecanica Ploiești, și Antoine Bouvier — CEO al MBDA Franța.

La ceremonie au participat și ministrul Economiei, Mihai Fifor, și cel al Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu.

În aprilie, Airbus Helicopters și IAR Brașov au semnat un acord de exclusivitate pentru producerea elicopterului H215M.

Airbus Helicopters și IAR au semnat un acord general pentru o colaborare exclusivă în scopul producerii elicopterului multirol H215M, de categorie grea, echipat cu două motoare.

* ORA 13.31 Președintele Franței, primit la Palatul Cotroceni

Președintele Klaus Iohannis l-a primit, joi, la Palatul Cotroceni pe omologul său francez, Emmanuel Macron, aflat în vizită oficială în România.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, și soția sa, Brigitte Macron, au ajuns la Palatul Cotroceni cu o întârziere de 30 de minute, ceremonia primirii la Palatul Cotroceni fiind programată la ora 13,00.

Cei doi au fost întâmpinați pe platoul oficial de ceremonii de la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen Iohannis.

Din delegația președintelui Iohannis fac parte consilieri prezidențiali Ion Oprișor, Bogdan Aurescu, Leonard Orban, Andrei Muraru, Cosmin Marinescu, Sergiu Nistor, ambasadorul României în Franța Luca Niculescu, secretarul de stat în MAE George Ciamba și purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi.

Cei doi șefi de stat vor avea convorbiri tete-a-tete și oficiale, iar apoi vor susține o conferință de presă comună.

Potrivit Administrației Prezidențiale, discuțiile se vor concentra pe dezvoltarea și aprofundarea relației bilaterale de parteneriat strategic, precum și pe principalele subiecte aflate pe agenda europeană, internațională și de securitate. De asemenea, va avea loc o ceremonie de semnare a unor documente.

Cei doi șefi de stat vor vizita și Muzeul Național al Satului, iar la finalul zilei președintele Klaus Iohannis va oferi o recepție în onoarea omologului său francez.

Vizita președintelui Franței a fost convenită cu prilejul întrevederii avute cu Klaus Iohannis în marja reuniunii Consiliului European din 23 iunie.

Președintele Franței se va întâlni și cu premierul Mihai Tudose, la Vila Lac 1, în cadrul unui dejun de lucru.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...