Liviu Dragnea: Pregătirile pentru congres și situația din partid, discutate luni în Comitetul Executiv al PSD

Liviu Dragnea: Pregătirile pentru congres și situația din partid, discutate luni în Comitetul Executiv al PSD

Comitetul Executiv al Partidului Social Democrat (PSD), convocat luni, va stabili măsurile pentru organizarea Congresului din luna octombrie și va discuta, totodată, situația creată de trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta, a declarat sâmbătă, la Brașov, președintele interimar, Liviu Dragnea.

El a afirmat că PSD se află într-o "situație nedorită", dar este important ca partidul să rămână în continuare la guvernare, pentru a-și pune în practică programul politic. Dragnea a menționat că își dorește ca premierul Victor Ponta să "aibă capacitatea să treacă cu bine prin aceste momente foarte grele" și să simtă că are sprijinul partidului.

"Guvernul este condus și de iure și de facto de premierul Victor Ponta. Este o situație nedorită în care ne aflăm și noi ca partid și coaliția, dar, în primul rând, Victor Ponta. Va fi importantă decizia lui, dar pentru PSD este extrem de important să rămână la guvernare. (...) În Comitetul Executiv, care e convocat luni, vom discuta pe lângă măsurile de organizare pentru congres și situația actuală, pentru că este firesc să o discutăm acolo și cred că PSD va susține în continuare ca Victor Ponta să rămână prim-ministru, pentru că e important să rămânem la guvernare. (...) Va trebui să discutăm și în coaliție. (...) Sper ca astăzi sau mâine să pot vorbi cu premierul. (...) Eu nu întreb unde este, nu știu unde este și nu mă interesează foarte mult, e important să-și pună ordine în gânduri și să aibă capacitatea să treacă cu bine prin aceste momente foarte grele pentru el și să simtă, totuși, că de la partid are un suport. (...) Nu discutăm de variante de rezervă, nu discutăm de planuri bazate pe anumite ipoteze, ci în funcție de realitățile care vor fi. (...) Atât vă spun că PSD nu este un partid atât de mic care să poată fi luat prin suprindere", a susținut Liviu Dragnea.

Legat de moțiunea de cenzură pe care PNL a anunțat că o va depune luni la Parlament și cererea adresată partidelor aflate la guvernare de a susține acest demers, Dragnea a afirmat că "nu poate fi o solicitare serioasă".

Declarațiile au fost făcute sâmbătă în cadrul unei conferințe de presă susținute la finalul conferinței extraordinare a PSD Brașov, care a adoptat o rezoluție prin care și-a afirmat sprijinul pentru alegerea lui Liviu Dragnea la șefia partidului, în cazul în care va candida la congresul din luna octombrie. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?