Livrările de gaze ruseşti în Europa prin conducta Yamal-Europe ar urma să fie reluate joi

Livrările de gaze ruseşti în Europa ar urma să fie reluate joi prin conducta Yamal-Europe, după ce transportatorii au început să solicite dreptul de a livra gaze spre vest, arată datele de pe site-ul operatorului de reţea Gascade, transmite Reuters.

Cererile de transport de gaze către Germania, de la punctul de intrare Mallnow, se situau la 13.521.200 KWh/h pentru joi, începând cu ora 05:00 GMT, în creştere de la zero, indică datele Gascade.

Livrările de gaze naturale ruseşti în Germania la punctul de intrare Mallnow au scăzut la zero sâmbătă.

Informaţiile privind reluarea livrărilor de gaze ruseşti au dus la scăderea preţului de referinţă la gazele naturale în Europa la 75 euro pentru un Megawatt oră (MWh), de la 78,75 euro pentru un Megawatt oră înainte de anunţarea cererilor de transport de gaze.

Cotaţiile de referinţă la gaze naturale pentru piaţa europeană, cele de la hub-ul TTF din Olanda, se tranzacţionau miercuri la 77 euro pentru un Megawatt oră.

Traderii au declarat că sunt prudenţi cu privire la reluarea livrărilor, întrucât cererile de transport de gaze pot fi modificate până la începutul tranzacţiilor de joi.

Livrările prin gazoductul Yamal-Europe, una dintre rutele folosite de Gazprom pentru a livra combustibil în regiune, ar urma să fie plafonate luna aceasta, după ce grupul rus a rezervat doar 35% din capacitatea lunară oferită la Mallnow. AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație? / Parchetul General a trecut de partea corupților? / Spune că decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă …

2 Tragerile loto de joi, 30 iulie. Numerele câștigătoare la 6 / 49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5 / 40 și Super Noroc

3 Voi ați citit asta? / Că, dacă se închide Kozludui, rămânem în aer?

4 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

5 Priviți ce e în enclava spaniolă Ceuta, după ce granița s-a prăbușit! Zeci de mii de africani au invadat zona și ocupă cu forța casele oamenilor. Prem…