Lovitură pentru reforma lui Bolojan: încă o instanță din România suspendă tăierile de posturi din primării

Reforma administrativă promovată de Guvernul condus de premierul interimar Ilie Bolojan primește o nouă lovitură în justiție, după ce Tribunalul Vrancea a decis suspendarea executării ordinului emis de Prefectul județului Vrancea privind reducerea numărului de posturi din administrația locală.

Reforma lui Bolojan, suspendată în instanță FOTO: inquam photos

Premierul Ilie Bolojan FOTO: inquam photos

Tribunalul Vrancea a decis suspendarea executării Ordinului Prefectului județului Vrancea nr. 132 din 16 martie 2026, act administrativ prin care erau dispuse reduceri de personal în administrația locală, în baza Ordonanței de Urgență nr. 7/2026 adoptată de Guvernul condus de premierul interimar Ilie Bolojan.

Instanța a dispus suspendarea executării Ordinului Prefectului Vrancea nr. 132/16.03.2026 „până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare”, în baza Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit ziaruluidevrancea.

Decizia este executorie, însă poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

În proces, reclamanți au fost Sindicatul Național SCOR, ACOR și mai multe persoane reprezentate de sindicat. Pârâtul este Prefectul județului Vrancea. Litigiul vizează aplicarea OUG nr. 7/2026, act normativ prin care prefecturile au fost obligate să pună în aplicare reduceri de personal în administrația locală.

Sindicaliștii au susținut că măsurile ar presupune cumularea unei reduceri de 30% cu o diminuare anterioară de 10%, ceea ce ar afecta grav funcționarea unor primării și situația angajaților din administrația publică locală.

Hotărârea vine la doar câteva zile după o decizie similară a Tribunalului Covasna, instanțele începând astfel să blocheze, prin ordonanțe președințiale, aplicarea măsurilor de reorganizare și reducere de posturi din primării. Astfel, două instanțe din România au blocat până în acest moment aplicarea ordinelor de implementare a reformei administrative.

După decizia de la Covasna, premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat că actele administrative au fost atacate de cei care încearcă să blocheze măsurile de reformă.

„Acest act administrativ a fost atacat de către cei care țin să blocheze toate aceste măsuri și, sigur, că instanța l-a suspendat. Aș putea să spun că a fost o decizie de a comunica aceste plafoane negândită, care a creat o vulnerabilitate. Soluția pe care am stabilit-o este ca aceste ordine de prefecți să fie anulate în cele 5 județe, să se comunice direct, dar, sigur, că unii pot ataca și comunicările”, a spus Bolojan.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Interesantă ipoteza lansată de Caramitru...

2 Așa o fi?

3 Voi ați citit ce pregătește Ucraina?

4 De citit...

5 „Îi este frică și nu vrea să-și asume riscuri” / Un important propagandist rus cere răsturnarea lui Putin. Pe cine propune ca înlocuitor