MADR: 250 de rachete antigrindină au fost lansate în ultimele 7 zile pentru protejarea culturilor agricole

Un număr de 250 de rachete antigrindină au fost lansate, în perioada 13-19 mai, pentru protejarea culturilor agricole din zonele de intervenţie, consumul cel mai mare fiind în ziua de 13 mai, când au fost lansate 159 de rachete antigrindină pentru protejarea zonelor Cotnari şi Huşi.

"În intervalul 13-19 mai 2022, în cadrul Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor s-au realizat 5 acţiuni de intervenţii active în atmosferă pentru combaterea a 43 de celule convective - formaţiuni noroase cu grindină în formare. Din punctele de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină din cadrul Sistemului, au fost lansate 250 de rachete antigrindină, pentru a proteja culturile agricole şi comunităţile locale din zonele de intervenţie. În ziua de 13 mai în estul ţării s-au înregistrat fenomene meteo extrem de violente, necesitând un consum de 159 de rachete antigrindină pentru protecţia culturilor şi comunităţilor din zona Cotnari şi Huşi", se menţionează într-un comunicat al Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, autorităţile aeronautice civile şi militare au emis mai multe interdicţii de tragere, fără a se înregistra pagube în zonele protejate. În urma activităţilor de intervenţii active în atmosferă efectuate, precipitaţiile au ajuns la sol sub formă lichidă.

În perioada 15 aprilie - 19 mai 2022, din punctele de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină din cadrul SNACP, au fost realizate în total 17 intervenţii active în atmosferă, pentru combaterea a 93 de celule convective, cu un consum total de 617 de rachete antigrindină. AGERPRES


populare
astăzi

1 Tipic pentru România / Corveta nouă a Marinei renunță la rachetele americane pentru un sistem turcesc

2 Dosar CIA declasificat / misterul cărții despre Iisus și cataclismul ciclic

3 Noi dezvăluiri despre presiunile SUA în criza politică de la București

4 Fostul șef al GUR dezvăluie singura forță capabilă să schimbe soarta Rusiei

5 VIDEO O apariție bizară în transmisiunea SpaceX a declanșat teorii despre extratereștri