MADR: Decizia de delegare a altei persoane la conducerea unei instituţii din subordine aparţine ordonatorului principal de credite

MADR: Decizia de delegare a altei persoane la conducerea unei instituţii din subordine aparţine ordonatorului principal de credite

Decizia de delegare temporară a unei alte persoane la conducerea unei instituţii din subordine - Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău - este atributul exclusiv al ordonatorului principal de credite, respectiv al ministrului Agriculturii, oportunitatea acestei decizii urmărind elaborarea proiectului de buget pe anul 2020 pentru această instituţie.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale vine cu aceste precizări în urma informaţiilor apărute în spaţiul public privind înlocuirea cercetătorului Costel Vânătoru de la conducerea Băncii de Resurse Genetice Buzău cu Adrian Ionuţ Chesnoiu, care a ocupat funcţia de director general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

"La momentul actual există o singură Bancă de Gene funcţională - Banca de Resurse Genetice Vegetale "Mihai Cristea" Suceava, care reprezintă România în cadrul organismelor europene şi internaţionale (FAO- Programe europene de resurse genetice vegetale) şi care prin contribuţiile acesteia a făcut deja vizibil efortul României în direcţia conservării patrimoniului genetic. Aceasta are toate dotările tehnice necesare pentru a asigura păstrarea în condiţii care să respecte normele europene în domeniu a unui număr de peste 20.000 de varietăţi vegetale. În prezent, colecţiile băncii numără peste 18.000 de probe, aparţinând la 430 de specii, aproximativ 60% dintre acestea fiind populaţii vechi, locale, dispărute în mare parte din cultură. Acestea acoperă toate speciile legumicole, ornamentale, cromatice şi medicinale", precizează MADR într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

Reprezentanţii MADR susţin că printr-un proiect ADER 3.1.2. finanţat din bugetul Ministerului Agriculturii, coordonat de Banca de Gene Suceava la care SCDL Buzău a fost partener, cercetătorul Costel Vânătoru a participat fără a oferi informaţii relevante despre germoplasma de la SCDL Buzău, având posibilitatea să facă demersuri pentru ca acestea să fie conservate prin depunerea în cadrul Băncii Genetice existente la Suceava.

"Fosta conducere a MADR încearcă să propage în spaţiul public informaţii menite să ducă în eroare opinia publică, întrucât la momentul fundamentării înfiinţării Bancii de Gene Buzău exista o Bancă de Gene la Suceava pe deplin funcţională, ba mai mult fosta conducere a adoptat HG 112/2018 prin care Banca de Gene Suceava trecea din subordinea MADR, în subordinea ASAS", se arată în comunicat.

În acest context, decizia de delegare temporară a unei alte persoane la conducerea unei instituţii din subordine este atributul exclusiv al ordonatorului principal de credite, respectiv a ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Oportunitatea acestei decizii a urmărit elaborarea proiectului de buget pentru anul 2020 în vederea îndeplinirii atribuţiilor conferite de HG 690/2019 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău.

"Astfel, având în vedere că, din luna septembrie 2019, de când a luat fiinţă Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău şi până în prezent nu s-a primit strategia de dezvoltare a Băncii de Gene Buzău, aşa cum a fost prevăzut în articolul 5 din HG 690/2019, se aşteaptă de la noul director, Adrian Ionuţ Chesnoiu, să ducă la îndeplinire aceste prevederi", se precizează în comunicat.

Banca de Gene Suceava a funcţionat ca parte componentă a Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor în perioada 2009-2018, fiind finanţată din bugetul MADR în toată această perioadă.

Reprezentanţii MADR afirmă că Banca de Gene Buzău, la acest moment, este un proiect nefuncţional, fără să existe dotare tehnică, o strategie viabilă şi mai ales fără să ţină cont că există deja o Bancă de Gene la Suceava pe deplin funcţională care nu a fost menţionată nici în nota de fundamentare, ce a stat la baza emiterii HG 690/2019.

"Reafirmăm determinarea actualei conduceri a MADR pentru a genera politici agricole prin care să reducem deficitul balanţei comerciale şi implicit de a utiliza în cultură soiuri şi hibrizi obţinuţi de cercetarea agricolă românească. Asigurăm pe toţi cei îngrijoraţi de informaţiile apărute în spaţiul public că MADR va susţine cercetarea agricolă din România şi va elabora inclusiv măsuri de finanţare provenite din fonduri europene pentru perioada 2021-2027 pentru ca sectorul de cercetare agricolă să iasă din declin şi să furnizeze fermierilor din România soiuri şi hibrizi creaţi de cercetarea românească în vederea creşterii competitivităţii sectorului agroalimentar românesc.Domnul Costel Vânătoru, în calitatea sa incontestabilă de cercetător în cadrul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare-Legumicolă Buzău, poate în continuare să îşi pună în valoare cunoştinţele în vederea dezvoltării sectorului legumicol naţional", se menţionează în comunicatul Ministerului Agriculturii.

Înlocuirea directorului Băncii de resurse genetice vegetale, cercetătorul Costel Vânătoru, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, a fost contestată, vineri, de către reprezentanţii PSD Buzău.

Deputatul Dănuţ Păle, vicepreşedinte al Comisiei pentru Agricultură a Camerei Deputaţilor, a afirmat că înlocuirea cercetătorului Costel Vânătoru, iniţiatorul acestui proiect, este "o adevărată crimă".

La rândul său, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat că "nu există un alt specialist în ţară mai bun decât Costel Vânătoru". Edilul a mai declarat că "fără Costel Vănătoru acest proiect este ratat, dacă nu se va reveni asupra deciziei, municipalitatea s-ar putea să revină asupra donaţiei făcute Guvernului, respectiv o clădire şi un teren în suprafaţă de 1,2 hectare în chiar centrul Parcului Crâng".

Fostul director al AFIR, Adrian Chesnoiu, a fost delegat, joi, la Banca de resurse vegetale din Buzău, instituţie subordonată Guvernului înfiinţată în luna septembrie a.c., înlocuindu-l pe cercetătorul Costel Vânătoru, cel care fusese detaşat timp de un an de la Staţiunea de cercetări legumicole Buzău pentru implementarea acestui proiect.

Scopul acestei Bănci de gene de la Buzău, practic o bancă de seminţe de plante autohtone, este de a proteja 10.000 de soiuri de legume, plante medicinale şi aromatice pe cale de dispariţie. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Loredana, se pare, a intrat în ultima fază...

2 Doar simple speculații?

3 „Traian Băsescu este o persoană, dincolo de orice dubiu, foarte inteligentă”

4 Francis Fukuyama / Ce înseamnă acum Trump pentru America

5 De citit ce-a scris Daniel Negreanu despre Partidul Democrat din SUA...