MAE: Opt români care lucrează la o fermă din Franţa - confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Paris a fost notificată cu privire la testarea pozitivă pentru infecţia cu SARS-CoV-2 a opt cetăţeni români, lucrători în cadrul unei ferme agricole din departamentul Landes al regiunii Aquitania din Franţa.

Reprezentanţii misiunii diplomatice au efectuat demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă Agenţia Regională de Sănătate, preşedintele Departamentului Landes şi Prefectura Landes, pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la identitatea şi starea de sănătate a cetăţenilor români, precizează un comunicat MAE transmis AGERPRES.

Potrivit datelor preliminare comunicate de către autorităţile franceze, cetăţenii români se află pe teritoriul Republicii Franceze de la începutul lunii iunie, iar testarea a fost efectuată la data de 2 iulie, persoanele testate pozitiv fiind, în momentul de faţă, într-un centru de carantină. Totodată, reprezentanţii misiunii diplomatice a României au contactat cetăţenii români, aceştia menţionând că starea lor de sănătate este bună, condiţiile din centrul de izolare sunt optime şi beneficiază de îngrijirea medicală necesară.

Ambasada României la Paris continuă dialogul cu cetăţenii români, cu angajatorul acestora şi cu autorităţile locale competente, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile locale în contextul pandemiei de COVID-19.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris +33 (0)1 47 05 29 66 ; +33 (0)1 47 05 27 55, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Paris: +33 (0)6 80 71 37 29. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Sub conducerea lui Grindeanu, partidul se duce în cap” / Un primar PSD își anunță demisia

2 Mitropolitul Basarabiei a demisionat după apariția unor imagini în care ar întreține relații sexuale cu un bărbat

3 De ce evită Casa Albă un răspuns direct după cel mai grav incident din România? Explicațiile analiștilor privind strategia administrației Trump

4 Descoperire majoră în oncologie: amivantamab, tratamentul care a făcut să dispară complet unele tumori, disponibil și la noi în țară

5 Cum și-a construit Radu Mazăre resortul de 1,5 milioane de euro din Madagascar: O provocare mai mare decât cele trei mandate din Constanța