MAE: Românii trebuie să prezinte un test COVID negativ la intrarea în Norvegia şi să stea 10 zile în carantină

MAE: Românii trebuie să prezinte un test COVID negativ la intrarea în Norvegia şi să stea 10 zile în carantină

Persoanele care sosesc din state aflate în zona roşie, inclusiv România, trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Regatului Norvegiei un test molecular tip PCR sau antigen negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii, informează Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Documentul care atestă rezultatul negativ trebuie să fie redactat în limbile engleză, franceză, germană, norvegiană, suedeză sau daneză.

Lipsa testului negativ poate atrage refuzul intrării pe teritoriul norvegian, precizează MAE.

Suplimentar faţă de obligaţia de a prezenta la intrarea pe teritoriul Regatului Norvegiei un test molecular tip PCR sau antigen negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii, toate persoanele care sosesc din zone roşii sunt obligate să stea 10 zile în carantină.

În cazul în care persoanele în cauză nu au asigurată o locaţie pentru efectuarea carantinei (reşedinţa în Regatul Norvegiei sau un spaţiu pus la dispoziţie de către angajatorul/ clientul pentru care desfăşoară o activitate în acest stat), acestea vor efectua carantina la o unitate hotelieră desemnată în acest scop. Autorităţile norvegiene au informat că obligativitatea efectuării carantinei la o unitate hotelieră se aplică inclusiv membrilor de familie ai cetăţenilor norvegieni care sosesc în acest stat în scop de vizită.

Sunt exceptate de la obligativitatea prezentării unui test negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 la intrarea pe teritoriul Regatului Norvegiei următoarele categorii:

* cetăţenii norvegieni şi persoanele cu reşedinţa în Regatul Norvegiei;

* persoanele aflate în tranzit;

* cetăţenii străini care sosesc în mod regulat în Regatul Norvegiei din Regatul Suediei sau din Republica Finlanda pentru a desfăşura activităţi lucrative sau pentru studii, cu excepţia personalului medical care a avut o şedere mai mare de 7 zile în afara Regatului Norvegiei;

* cetăţenii străini care îşi desfăşoară activitatea în domenii considerate critice pe teritoriul Norvegiei;

* solicitanţii de azil şi refugiaţii;

* cetăţenii străini cu permis de şedere pentru membru de familie;

* personalul diplomatic şi consular acreditat în Regatul Norvegiei;

* cetăţeni străini invitaţi de autorităţile norvegiene să participe la negocieri internaţionale şi alţi cetăţeni străini care fac parte din delegaţii care sosesc în Regatul Norvegiei în conformitate cu obligaţiile internaţionale;

* personalul militar

MAE reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate şi de a respecta cu stricteţe măsurile adoptate în contextul pandemiei de COVID-19.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Oslo +47 22 561237, +47 22 446951, +47 22 556832 şi +47 22 558227, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice +47 99 153137.

MAE recomandă consultarea paginilor de internet www.mae.ro/node/51923 , oslo.mae.ro şi www.mae.ro . AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit ce spune omul ăsta despre legea contestată de președinte cu citate din Eminescu...

2 Grindeanu, la RTV / Ministrul Pîslaru a mers la Bruxelles şi a venit de acolo cu un „to do list”, așa avem primul pachet de măsuri fiscale

3 BREAKING Generalul Cristian Radu, prim-adjunctul lui Arafat la IGSU, a fost condamnat la închisoare 3 ani și 10 luni pentru după ce a mușamalizat un a…

4 BREAKING Mihaela Ciochină, favorită pentru a deveni președinta CCR!

5 Șapte obiceiuri de dimineață care te ajută să slăbești, recomandate de nutriționiști şi susținute de știință