MAE verifică autenticitatea filmului apărut pe internet referitor la cetăţeanul român răpit în Libia

Celula de criză interinstituţională care gestionează situaţia cetăţeanului român răpit în Libia a luat notă de difuzarea pe internet a unui material video referitor la acesta şi verifică, în regim de urgenţă, autenticitatea filmului, a anunţat luni Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

"Având în vedere specificul acestei operaţii, procedurile de verificare pot să dureze. Celula de criză interinstituţională precizează că lansarea unui astfel de mesaj în spaţiul public se înscrie în tiparul obişnuit al situaţiilor de acest gen. Celula de criză interinstituţională este în contact permanent cu autorităţile centrale şi locale libiene, reprezentanţii companiei angajatoare, precum şi familia cetăţeanului român. Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea ca tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz, dat fiind caracterul specific şi sensibil al acestuia, să se facă cu toată precauţia", transmite MAE.

În iulie, o grupare înarmată a răpit patru ingineri - trei libieni şi un român - din perimetrul Sharara, care face parte din câmpul petrolifer Murzuk, relata agenţia de presă Xinhua, citând o sursă militară.

"Patru ingineri, printre care un român, au fost răpiţi de pe câmpul petrolifer Sharara în timpul unor lucrări de rutină în cursul dimineţii", preciza sursa militară din Ubari, oraş situat la circa 1.100 kilometri sud de capitala Tripoli. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

2 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

3 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

4 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români