Mafia PSD/Începe să se vadă de unde a avut Liviu Pop cei 500.000 de lei investiți în restaurantul din București!

Mafia PSD/Începe să se vadă de unde a avut Liviu Pop cei 500.000 de lei investiți în restaurantul din București!

Discret, Liviu Marian Pop, mai cunoscut ca PLM (un acronim pe care chiar el îl folosește), senator PSD și fost ministru al Educației, s-a apucat de afaceri. Și-a împrumutat firma cu 500.000 de lei, deși trăiește doar din salariu.

 Firma pe care Liviu Pop a înființat-o ca unic acționar în 2018 se numește Familia Securice Business SRL. Conform declarației sale de avere, Pop a investit deja în firma sa 497.000 de lei sub formă de împrumut acordat în nume personal.

Este cu totul și cu totul inexplicabil de unde a produs Liviu Pop peste 100.000 de euro, câtă vreme senatorul PSD a și contractat un credit imobiliar de peste 300.000 de lei în 2019, pentru un apartament în Cluj.

E la fel de adevărat, însă, că aproape 300.000 de lei (cu 200.000 de lei mai puțin decât împrumutul acordat firmei lui) a fost suma obținută de Pop din vânzarea unui apartament în Baia Mare, tot conform declarației sale de avere. Senatorul PSD, însă, a secretizat numele cumpărătorului: "persoană fizică".

În iunie 2019, firma lui Pop a înființat, împreună cu altă firmă (Buquinta SRL), o societate comercială numită Godottino Plus SRL. Conform unui anunț public, Godottino Plus SRL "solicită de la A.P.M. (Asociația pentru Protecția Mediului - n.r.) București obținerea autorizației de mediu pentru activitatea de restaurant amplasat în București, Splaiul Unirii nr. 165, clădirea TN Offices 2, parter".

Buquinta SRL este deținută, integral, de Steliana Remeș, soția lui Decebal Traian Remeș. 

Senatorul PSD Liviu Pop a dat în bâjbâială, sâmbătă, la Digi24, când a fost întrebat dacă a împărțit o posibilă șpagă cu fostul ministru Sorina Pintea - reținută în această dimineață pentru 24 de ore - după ce fiul acesteia a declarat, citând denunțătorul din dosar, că el ar fi luat o șpagă de 45.000 de euro în mai multe tranșe.

„Exclus acest lucru, imposibil. Niciodată n-am folosit în discursul meu, în atitudinea mea și în faptele mele chestiunile invocate de domnișorul Pintea. Le resping și îmi pare rău că el și familia trec prin momente de genul acesta, și eu sunt șocat alături de familia mea. Suntem blocați cu câtă ușirință se poate arunca în spațiul public fără nicio dovadă și fără niciun argument”, a spus Liviu Pop.

El a spus că îi este neclar cum a apărut numele său în acest caz: „Cu siguranță în perioada imediat următoare se vor clarifica aceste neînțelegeri”.

Senatorul a explicat și legătura sa cu familia denunțătorului din dosarul Sorinei Pintea: „Îi cunosc de vreo 7-8 ani de zile, este părintele unui fin de-al nostru. Avem 16 fini, chiar acum sunt la un botez într-o comună din Maramureș. Legături absolut normale pe care le am cu apropiații. I-am cununat acum vreo 5 ani de zile”.

Liviu Pop a mai spus că a vorbit ultima oară cu Sorina Pintea vineri dimineață „la telefon, pe un subiect legat de Baia Mare, campanie”. „Urmează ca săptămâna viitoare să ne întâlnim să aprofundăm anumite lucruri, pentru organizația PSD Baia Mare”.

Întrebat dacă intenționează să-l dea în judecată pe Ionuț Pintea, el a răspuns: „Nu mă gândesc decât la familia mea, care a trecut printr-un șoc enorm. Să rezolv problema în familie, să asigur liniște. Mă voi apăra, pentru viitorul meu politic”.

 

Senatorul a mai spus că este „șocat” de reținerea Sorinei Pintea: „O cunosc bine, știu că nu face lucruri de genul acesta, niciodată n-am discutat lucruri de genul acesta, nici când a fost ministru, nici când a fost la spital, ne știm de vreo 8 ani. N-am avut niciodată discuții pe subiecte de genul acesta, nu numai cu ea, cu nimeni”.

El a mai spus că n-ar putea să spună dacă s-a întâlnit vrodată cu șeful firmei care apare în dosarul instrumentat de DNA: „Nu vă pot nici confirma, nici infirma, pentru că Baia Mare e un oraș mic, dacă ne-am intersectat la o cafea, cândva, habar n-am...”

„Îl înțeleg și pe Ionuț, habar n-am de dedesubturi”, a completat el.

„Chestiunile de partid sunt pe locul 2 azi, nu mă gândesc la partid, mă gândesc la familia mea și la imaginea mea, care e terfelită”, a spus Pop, adăugând că nu l-a contactat niciun procuror până acum.

Mărturia fiului Sorinei Pintea despre mită. El menționează numele senatorului PSD Liviu Pop

 
Redăm mai jos ce a spus Ionuț Pintea despre flagrantul mamei sale:

„Nici eu nu știu prea multe în afară de ce se spune la televizor, dar voi face o mărturie. Este vorba despre ce mi s-a întâmplat astăzi. Dimineață am fost sunat de către senatorul PSD de Maramureș Liviu Marian Pop și m-a rugat să mă întâlnesc urgent cu cineva. Am coborât la mașină, m-am înregistrat deoarece nu știam cu cine mă întâlnesc și despre ce este vorba. (...) M-am întâlnit cu un domn mic de înălțime, cu părul grizonat, mi-a spus că urmează să se întâlnească cu Marius, finul primarului din Ulmeni. După alte 15 minute a venit la mine și mi-a spus că are niște informații care o pot ajuta pe mama: Știi că, de fapt, eu n-am mai spus despre ceilalți bani. L-am întrebat: Care ceilalți bani? Mi-a zis că a fost vorba de încă patru plăți, patru tranșe de bani pe care el le-a făcut către Liviu Marian Pop. O dată 40.000 de euro anul trecut și o dată câte 5.000 de euro tot către Liviu Marian Pop. Bani care am înțeles că trebuiau să ajungă la mama mea. Zice că el e denunțătorul. Am rămas șocat când mi-a zis că el este Mihai Costea denunțătorul. Îmi zice că își cere scuze pentru ce s-a întâmplat, că n-a avut ce să facă, pentru că lui i-au făcut flagrant la București. Zice: Eu am fost firma subcontractoare și proprietarul firmei din București mi-a făcut flagrant când eu luam bani. L-am întrebat de ce a luat banii și mi-a spus: Trebuia să-i dau mai departe. Nu mi-a spus cui. După flagrant am fost cablat, urmărit, interceptat și n-am putut să anunț pe nimeni despre ce mi s-a întâmplat și să previn pe cineva. M-am speriat puțin, deoarece o întâlnire cu denunțătorul a doua zi după flagrant clar nu este benefică pentru nimeni. Am ales să plec de acolo. Asta este mărturia mea. Cred în justiție și sper că lucrurile se vor reglementa, pentru că mama mea a muncit mult prea mult, este bolnavă și nu merita nimic din toate astea.” 

 
 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu